Am avut un vis! Că i-am bătut pe francezi. Astfel încît, orice s-o întîmpla la meciul de pe Naţional Arena, trupa lui Piţurcă are o victorie asigurată. Însă dacă tot am trecut la fotbalul virtual, pînă şi aici Piţi mai are de lucrat pînă să facă o echipă cu care să poată defila fără frică. E adevărat că-i mai bine să te temi de băieţii din Luxemburg, dar să cîştigi, în loc să pierzi uitîndu-te la ei de sus.
Totuşi, echipa pe care vrea el s-o metamorfozeze din mers nu pare dornică să consume jar, ci mai picoteşte de-a-n picioarelea, ca pe vremea lui Răzvan Lucescu, păcăliciul care a ajuns la Rapid.
Piţurcă o fi ştiind el ce vrea, dar deocamdată nu găseşte cu cine, aşa că bagă mîna în cutia cu jucători, de unde scoate pe cine nimereşte, cu speranţa că va dibui combinaţia norocoasă. Cînd Satana i-a trimis pe Mutu şi pe Tamaş să se trezească din mahmureală la echipele lor de club, nu în tricourile Naţionalei, mi s-a părut că măcar vrea să rupă cuiul, chiar dacă se păgubeşte de doi jucători buni, pe praful ăsta.
Dar cînd acelaşi Piţi a început să vînture cădelniţa iertării, zicînd că s-ar putea să-i primească înapoi, mi s-a părut că începe să-şi taie singur creanga autorităţii de sub picioare. Înţeleg că urmaşul lui Lucescu ăla mic nu vrea să fie huiduit că a renunţat la Mutu cînd în atacul Naţionalei, dacă mai lipseşte şi Torje, n-are cine să le dea măcar de gîndit adversarilor.
Şi nu zic că n-ar fi păcat ca Mutu să nu mai vadă echipa României decît de pe marginea terenului, dar dacă azi renunţi la el, iar mîine anunţi că vrei să te răzgîndeşti, restul trupei nu se mai uită la tine ca la un făcător de minuni, ci ca la un iluzionist care se laudă că va scoate din joben un iepure şi trage de moţ o bibilică beată.