Cupa ca Cupa. E o metaforă expresivă pentru starea fotbalului băștinaș: pe Arena Națională, un stadion care a costat dublu decît devizul inițial, închis și redeschis nu se știe precis cum, nene, s-au înfruntat două insolvente, Dinamo și CFR, ambele fără drept de joc în competițiile europene. Cupa României – Timișoreana parcă-i România, amărășteana. Dar, așa cum ziceam, Cupa rămîne un subiect și obiectiv secundar. Mai important e campionatul. Credeați că campionatul s-a încheiat? Ei bine, nu! Calvarul continuă.
Aici chiar că e vorba, fraților, de așa-zisul excepționalism românesc. Sîntem probabil singura ligă din Europa civilizată unde competiția internă nu se încheie (măcar aproximativ) în același timp. Echipele din play-out dispută mai multe meciuri decît alea din play-off. Teoretic, golgheterul campionatului ar putea fi ales din rîndul lor, întrucît omu’ a avut șansa să joace mai mult. Practic, primele clasate din play-out vor avea, la sfîrșit, mai multe puncte decît ultimele din play-off. Tot practic, de cînd cu insolvențele, o echipă din play-out va merge în Europa League, iar Dinamo sau ASA (cu Pandurii mai rămîne de văzut) – nu. Și nici o minte strălucită n-a fost capabilă să ne explice marea aiureală: de ce o victorie în sezonul obișnuit valorează, după înjumătățire, 1,5 puncte și tot o victorie, în play-off / play-out, înseamnă, normal, 3 puncte?
E clar, românii e deștepți, deștepții deștepților, nu ca boii care se dau mari cu marile lor campionate occidentale. Noi cultivăm spectacolul, competiția adevărată. Nu ca-n Spania, unde, în penultima etapă, cvasi-retrogradata Levante i-a încurcat pe ditamai Atletico. Sau ca-n Olanda, unde, în chiar ultimul act, Ajax a pierdut dramatic titlul din cauza unei alte retrogradate, o anonimă, cu nume imposibil de scris, darmite de pronunțat. Dacă fraierii erau inovatori ca noi, nu pățeau astfel de accidente. Zău, chiar ce-o fi în capu’ lor?! Dacă ne-ar adopta modelul, s-ar juca Real-Barça sau Ajax-PSV de mai multe ori în fiecare sezon.
S-au scremut munții și mințile de la LPF și a ieșit un șoricel – un avorton de sistem competițional. Tot ce ne mai liniștește ar fi că, după o vreme, se va reveni la o formulă de bun-simț. Din păcate, pierdem prostește timpul și ne consumăm aiurea neuronii, nervii. Ar fi exagerat, totuși, să-i incriminăm prea tare pe conducătorii din Liga 1. Sînt doar niște bieți oameni de fotbal, nu-s ditamai oamenii din Parlament. Păi, ăia au votat o struțocămilă electorală, ca să revină mai nou la votul pe liste. Au votat și alegerea primarilor dintr-un singur tur, iar acum nu mai știu cum să dreagă busuiocul. Și tot așa. Interesele meschine și perspectiva unei ciupeli momentane definesc Marele Proiect de Țară, din revoluție în revoluție, pînă la restaurația finală. Pare a fi o lege a fizicii și a fizicului de pe aceste meleaguri: nimic nu se schimbă, totul se reformă.