Cînd Poiana Brașov își ridică brazii, așa încît să-i poți vedea pîrtiile, te întrebi: cum dracu' să-ți mai vină a FOTE? Cu toate astea, Festivalul Olimpic al Tineretului European a ales să-și rupă oasele pe Postăvaru. Un tînăr schior european care se lasă momit la Rîșnov, pe Subteleferic sau în hotel Sportul își ia aceleași riscuri ca Bear Grylls atunci cînd mănîncă, în Anzii Cordilieri, o capră putrezită. Sigur, în Poiana Brașov sînt pericole pentru toată lumea și e exclus ca românii să rămînă pe dinafară. Dar scopul principal, sensul milioanelor investite de Ministerul Dezvoltării a fost, se pare, să doborîm cît mai mulți străini.
Cînd traversezi Rîșnovul ca să ajungi la pista de biatlon, rămîi cu gîtul sucit la favelele țigănești crescute pe localitate ca ghioceii pe o grămăjoară de bălegar. Zîmbind ca niște îngeri murdari, puradeii zac îmbrățișați cu cîinii pe carosabil, gata să fugărească, atunci cînd or să vină, autocarele cu olimpici din Occident. Chiar dacă zăbovești cu privirea o singură clipă, ai timp destul să-ți rupi mașina în craterele din șosea, atît de mari, încît, dacă ai o frînghie, poți coborî să legi prietenii. Sus, în Poiană, e un tablou pictat în culorile sinuciderii în masă. Deprimată, cu riduri și cu rimelul scurs, stațiunea s-a împodobit cu beculețe chinezești, dar a uitat să-și scoată cizmele din noroi. E un loc unde kitsch-ul stă pitit după conifere ca o față buhăită după evantai. Nu ai unde mînca decent, nu ai unde ieși să sărbătorești medalia de aur. Cazare găsești la Spitalul Municipal din Brașov, la Urgență, iar pentru asta trebuie doar să iei masa undeva, oriunde. O excepție întîlnești la Coliba Haiducilor, alimentată de domnul Viorel din ferma sa bio, dar după slănina și pastrama de bio-porc te pasc stent-urile sau by-pass-ul. La hotel Sportul, camerele sînt atît de mici încît l-ar îmbolnăvi de claustrofobie și pe un deținut nord-coreean. Proprietarul, George Copos, ar trebui exonerat în dosarul transferurilor de jucători și pus sub acuzare pentru micul dejun. Poți face diaree și de pe urma prînzului, e drept, dar asta o afli mult mai tîrziu, cînd ești deja pe pîrtie.
Fiindcă veni vorba de pîrtie, nu ai cum să nu observi că cele treizeci și două de milioane de euro investite pentru FOTE preferă să vadă întrecerea la televizor. Însumate, pistele de schi din Poiana Brașov sînt mai scurte, mai înguste, mai proaste și mai scumpe decît pîrtiile unui sătuc din Alpii austrieci sau Dolomiți, ales la întîmplare. Nu există marcaje, astfel că, în afară de localnici și de monitorii de schi, restul schiorilor ar trebui înscriși, preventiv, la persoane dispărute. Să nu credeți că pe pîrtia Lupului și pe Kanzel sînt movile de pămînt acoperit cu zăpadă. Nu, e o colonie de cîrtițe uriașe migratoare, care își ridică mușuroaiele aici doar pe timpul iernii, în drumul lor către pîrtiile calde. Cît despre patinoarele în pantă ale guvernării Boc, nu le mai căutați. Ele se află pe pîrtia Sulinar, cu gheață prima-ntîi, bună de pus pe rana deschisă în craniu, dacă victima nu poartă cască. Pentru fracturile deschise de tibie și peroneu, pentru comoții sau rupturi de coloană au fost luate măsuri. Salvamontiștii sînt la datorie, totul e să vă găsească în primele opt zile lucrătoare.
Există, așa cum există în celelalte democrații europene, și posibilitatea de a bea un ceai, un vin fiert, direct pe pîrtie, fără a mai fi nevoit să cobori cu mașina în Piața Sfatului din Brașov. Există, da, s-o spunem, o cabană-restaurant pe Postăvaru, pregătită pentru momentul ăsta încă din anii '50. Cei foarte curajoși sau nebunii pot chiar mînca acolo, dar e bine să știe că geamurile, meniul și uleiul în care sînt prăjiți cîrnații n-au mai fost schimbate de la înființare.
Publicat în Cațavencii, nr. 7(85), 2013