Caţavencii

Polițiștii de la Rutieră cer legalizarea cadourilor de la șoferii care vor să-și arate recunoștința

După medici, și alți bugetari cer legalizarea cadourilor și a dovezilor de recunoștință. Polițiștii de la rutieră i-au transmis Ministrului de Interne Gabriel Oprea că nu vor să mai fie trași la răspundere pentru banii pe care-i încasează de la șoferi cu titlul de șpagă. Potrivit polițiștilor, acei bani sunt doar un cadou prin care șoferii opriți în trafic își arată recunoștința pentru felul în care agenții dirijează circulația.

”Dacă eu le-am luat permisul șoferilor vitezomani sau beți și ți-am salvat viața, de ce să n-am dreptul să primesc de la tine un cadou, o atenție, un pliculeț cu bani?” se întreabă un agent de la Circulație, care susține inițiativa colegilor săi.

El e de părere că salariile polițiștilor sunt prea mici, iar dacă Guvernul nu face repede ceva, tot mai mulți agenți vor pleca să impună legea peste hotare.

”Sunt deja colegi care s-au hotărât să plece în Anglia. Se gândesc numai la ce amenzi vor da acolo. După cum știți, în Anglia toată lumea circulă pe contrasens, deci vorbim de amenzi de câteva milioane de lire pe zi”, mărturisește, încrezător în viitorul profesiei sale, tânărul agent de la Rutieră.

Polițiștii sunt de acord că n-ar trebui să condiționeze dirijarea circulației de primirea unei sume de bani ca șpagă. Ei spun însă că, odată traficul dirijat, șoferii opriți trebuie să aibă dreptul să-și arate recunoștința pentru felul în care cineva a avut grijă de siguranța lor. Fără aportul polițiștilor de la Rutieră, vitezomanii, șoferii fără permis și animalele urcate la volan de stăpâni iresponsabili și-ar face de cap pe șosele, punându-i în pericol pe ceilalți participanți la trafic.

Exit mobile version