Întrebat ce vrea să se facă atunci când se va face mare, satul Popești-Leordeni a spus că ar dori să se facă oraș. Fără școală multă, Popești-Leordeni s-a făcut însă oraș așa cum a văzut și el că sunt orașele pe la București: aglomerate, confuze, aberante, pline de oameni și de mașini, dar, mai ales, administrate de tipi incapabili și, zic locuitorii, cu buzunare foarte largi. Iar oamenii înjură în stânga și în dreapta mamele arhitecților, primarilor și consilierilor care au aprobat acele decizii prin care un oraș să arate ca dracu’. Atunci când plouă, scoate din măruntaie pișatul și rahatul satului devenit peste noapte oraș. Totul, sub vigilența hulpavă a fostului primar Grigore Trache și a actualului, Petre Iacob, ei înșiși dezvoltatori imobiliari. S-a construit cu furia cu care doar copiii înalță cartiere din piese Lego. S-a construit și peste ce s-a construit, s-a construit până în stradă, dezvoltatori din toate zările, agreați de cei doi primari și de partidele lor, au acoperit cu ciment orice urmă de iarbă, orice milimetru de pământ. Sunt încălcate toate normele de urbanism, iar primarii ridică din umeri, spunând că de-acum, nu-i așa, nici nu au ce să mai facă. Invizibil – cel puțin pentru procurori și organele statului – s-a înălțat în acest timp și un munte de bani în conturile unor investitori imobiliari.
Popești-Leordeni este singurul oraș din lume care nu are trotuare. S-ar da avize de construcție și pe carosabil, doar că acesta a devenit atât de îngust că abia dacă ai mai putea ridica pe el un P+20, subțire cât o țigară Vogue.