Plină sesiune de toamnă a examenului de bacalaureat, nouă șansă oferită tinerilor de a deveni cetățeni de nădejde ai patriei, oameni vrednici, cumsecade, la casa lor; am pus mâna pe foaia cu subiectele posibile de la proba de Limba și Literatura Română:
01) Celebrii frați din romanul lui Sadoveanu:
a) Frații Jderi / b) Frații Pește / c) Frații Cămătaru.
02) Ce era în scorbura teiului lui Creangă?
a) Pupăză / b) Viezure / c) Mizerie.
03) Care ciobănaș avea mioriță năzdrăvană?
a) Moldovean / b) Miclovan / c) Paraipan.
04) Popa din nuvela lui Slavici era poreclit:
a) Tanda / b) Manda / c) Panda.
05) Celebra Coană a lui Alecsandri este:
a) Chirița / b) Joițica / c) Mița Biciclista.
06) Cum se numește meșterul din baladă?
a) Manole / b) Strică-tot / c) Gică.
07) Ce s-a pierdut în comedia lui Caragiale?
a) O scrisoare / b) Bubico / c) Bibicu.
08) Care e lapona din poezia lui Ion Barbu?
a) Enigel / b) Antigel / c) Nokia.
09) Din ce erau ochii cățelului Zdreanță?
a) Faianță / b) Gresie / c) Parchet laminat.
10) Care oaie îl chinuia pe copilul Moromete?
a) Bisisica / b) Trisisica / c) Miorița.
11) Ce a turnat Goe în șoșonii invitatului?
a) Dulceață / b) Gem / c) N-a turnat Goe, ci Ionel.
12) Față cu ce a fost Conul Leonida?
a) Reacțiunea / b) Acțiunea / c) Infracțiunea.
13) Care era sultanul din Scrisoarea a III-a?
a) Baiazid / b) Bioxid / c) Suleiman.
14) Cum trebuia să coboare Luceafărul blând?
a) În jos / b) În sus / c) Sub unghiul alfa.
15) Cum era harapul din basmul lui Ion Creangă?
a) Alb / b) Negru / c) Ca un curcubeu.
