Nici că voi ca să mă laud, nici că voi să vă-nspăimînt, dar tot io, ăsta care este, am mai vorbit, în 2010, cu un alt economist de frunte al Guvernului Boc, despre impozitul forfetar. Întîmplător, era și ministru de Finanțe. Rețineți, vă rog, împrejurările: criză mondială, FMI, deficit, alea-alea. Cum era și firesc, ne-am cam contrat. Eu, filolog, visător, în turnulețul meu de fildeș, fiul ploii, în opoziție. El, finanțist, cu creionu’ la ureche și cu Excel-ul la purtător, bazat, la putere. 1-0, 2-0, un catralion de catralioane la zero, pentru el. Știa cu siguranța cifrelor că va aduce aduce bani la buget, că firmulițele vor fi obligate să plătească măcar 500 de euro, forfetarul. Eu eram de părere că se vor închide cele mai multe. Și așa am ținut-o toată emisiunea. Ce să vezi, filologul nepriceput a avut dreptate. S-au închis peste 300.000 de firmulițe, iar încasările au scăzut la genunchiul broaștei anul următor. În timp ce banii de la FMI au ajuns în bănci și la BNR. Zero la populație, care populație, în frumoasa tradiție românească, a scos economia din groapă, i-a suflat aer pe nări, i-a dat de mîncare și de băut, apoi a încălecat-o. Sau viceversa, nu are importanță.
Acum, pe același model de gîndire, crește prețul la carte. Sigur, sînt o groază de alte măsuri mult mai tari, mai îndrăznețe și mai împovărătoare pentru populație, ce să ne mai batem capul cu cartea? O să spuneți că, în definitiv, nu e așa mult, doar 3 lei la un preț de 50, inițial (asta vine din cei 6%, creșterea de TVA). Ce sînt 3 lei? Un fleac, ar spune Băsescu. Iar dacă e să împușcăm francul, are dreptate.
Numai că asta socoteala e roz doar în teorie. În practică, e mai degrabă albastră, că vine din urmă marea „liberalizare“. Crește prețul la energie, la utilități și urmează sarabanda la facturi, mîncare, medicamente și transport. Scade calitatea vieții, scade și cumnata ei mai ochioasă, puterea de cumpărare. Majoritatea celor care cumpără cărți e formată din populația cu venituri mici și mijlocii, clasa mijlocie mică. Cam ca la box. Taman asta e clasa care va fi prima lovită și care trebuie să refacă toate calculele, pe și în genunchi. Ce-și zice micul „intelectual“? De la facturi nu tai, că e musai, de la mîncare nu tai, că ți-e foame, de la copii nu tai, că ei sînt viitorul țării. Tai de la distracție. Văd un film mai puțin, mă duc mai rar sau deloc la teatru, nu mai cumpăr nici o carte, anul ăsta. Las’ că mai citesc o dată Un veac de singurătate, că tot m-a luat de cap soft-porn-ul de pe Netflix. E limpede ca lumina zilei, pînă și pentru un orb, că vînzările de carte vor scădea drastic. Alături de alte multe mici afaceri, se va prăbuși și șandramaua editorială. În 2024, piața cărții atinsese, cu chiu, cu vai, 120 de milioane de euro. Așadar, statul a încasat șase milioane de euro din TVA. O avere, nu? OK, să spunem curat, aici sînt banii dumneavoastră. Acum vînzările o să scadă cam cu două treimi, că nimeni nu e nebun să tipărească o pagină, dacă nu se consumă. Sînt gata să pariez că o să tragem linie: 80 de milioane în total, cu 11%, noul TVA. 8,8 milioane urmează să vină la stat.
Vezi? Totuși e ceva. Pas cu pas, pic cu pic, ciup de aici, ciup de dincolo, salvăm bugetul. Stați liniștiți la locurile voastre, că mai e ceva. Scăderea producției de carte implică automat și concedieri, și falimente. Imaginați-vă că baza de impozitare (profit, tranzacții, impozite pe salariu) scade cu o cincime. În industria de carte din România (edituri și librării) activează aproximativ 2.000-2.200 de persoane. Punem lîngă ele tipografiile și transporturile. Rotunjim la 4.000 de salariați, din care vor rămîne cel mult 3.200. 800 de șomeri înseamnă o contribuție la stat de minimum un milion (de lei) pe lună. Ori douăsprezece luni, iată că avem 12 milioane de lei, adică 2,4 milioane de euro (minus, pentru statul român). Dacă îi scădem din cei 8,8 milioane pe care îi visa statul funcțional, obținem exact suma de anul trecut, cum ar zice un finanțist priceput, creștere zero, dar cu șomaj, cu falimente, cu deculturalizarea accelerată a publicului. În condițiile astea, eu zic că n-ar fi rău ca cartea să treacă la produse de lux.
Să ne luăm de mînă cu școlile, să ne punem un cearceaf în cap și să pășim în liniște și cu fruntea sus spre cimitir! De ce în liniște? Păi, ca să nu producem panică! Hai, că e bine!