Cred că v-ați săturat de atotputernicia Securității care, chiar și după treizeci de ani, se tot încăpățînează să nu moară. Și poate v-ați săturat, în aceeași măsură, să tot citiți despre atotputernicia și inevitabilitatea ei. Da’, domnule, erau mulți, puternici și băgăreți. Iar artiștii, săracii, trestii gînditoare – zice-se – au picat în plasă.
Ei bine, nu. Am să vă povestesc trei întîmplări scurte care dovedesc contrariul.
Prima e a lui Mihai Ursachi, pe care Securitatea l-a luat la ochi să și-l agațe la butonieră. Colonelul, maiorul sau locotenentul temutei instituții l-a contactat. Magistrul Ursachi n-a zis nu. I-a dat întîlnire la un local și a pretins ca, pentru extraordinarele turnătorii pe care avea să le verse, să beneficieze mai întîi de o masă bogată și de udătură pe măsură. Securistul și-a frecat mînuțele alea două, convins că a înșfăcat peștele cel mare. Ursachi a băut, a mîncat și Securitatea a plătit. Acum, nu prea avea ce să-i spună. Dar, data viitoare, se vor întîlni în același loc. Va fi cu ochii-n patru. Zis și făcut. S-au întîlnit, Mihai Ursachi s-a așezat la masă, a consumat tot ce era mai scump și, la sfîrșit, s-a scuzat că acum e grăbit tare. Rămîne pe data viitoare. Credeți că securistul s-a prins? Nu. Așa că poetul a mai mîncat și a mai băut o dată pe banii instituției. Atunci i-a picat fisa ăluia. S-a dus la superiori și s-a plîns că neseriosul ăsta îl costă de-l ustură. Și gata, s-a terminat cu racolarea.
Al doilea caz e al lui Alexandru Tocilescu, regizorul. Securitatea a încercat racolarea pe cînd Toca monta o piesă la Pitești. Securistul l-a invitat – se putea? – la local, la doi pași de teatru. Regizorul s-a arătat extrem de cooperant și grijuliu cu destinul patriei. Doar despre apărarea României era vorba, nu? Apoi, după ce ofițerul a plătit, Tocilescu l-a invitat la teatru, să discute în liniște, să parafeze, bărbătește, înțelegerea patriotică. A luat-o nițel înainte, rugîndu-l pe securist să-l aștepte, îl va conduce el, personal, în odaia regizorală. Nici n-a intrat Toca bine în teatru, că s-a dus glonț la actori și mașiniști și a început să zbiere că l-a urmărit un homosexual agresiv și insistent. A fost un minut de revoltă și toți, în păr, au ieșit cu huo și cu scînduri scenografice. A fugit ăla de i-au mers fulgii.
A treia întîmplare e cu Dan Mircea Cipariu. Era elev și necopt rău. Securistul a venit la școală și l-a luat cu binișorul. Cipariu s-a cam căcat pe el, după cum relatează, dar nu s-a pierdut cu firea. La a doua întîlnire, a căscat doi ochi ingenui către ofițer și a zis:
— Tovarășe, cu drag, fără îndoială, îmi voi servi patria. Da’, știți, mama m-a învățat să spun întotdeauna adevărul. Așa că i-am zis ce și cum. Și le-am zis și colegilor că am să-i torn fără milă.
Ofițerul s-a făcut nevăzut. De aia, cînd auziți că nu se putea refuza oferta Securității, stați nițel și nu mînați!