În Viața ca o pradă, extraordinarul său roman autobiografic, Marin Preda scrie despre sine însuși fără să se eroizeze, ba mai și luîndu-se peste picior. Tot așa face și cu alți scriitori pe care i-a cunoscut, pe atunci și ei încă în viață. Cîțiva i-au supraviețuit, după moartea lui subită la Mogoșoaia.
Printre cei despre care a scris de bine era și un tînăr poet Virgil, pe numele adevărat Untaru, care-și luase pseudonimul Ierunca. Și ce-i cu asta? s-ar putea întreba un cititor mai tînăr. Era, pentru că Virgil, poetul care avea tot timpul o carte în buzunarul de la haină, cititor insațiabil, era cel ce plecase de mulți ani din țară și vorbea la Europa Liberă.Ierunca „ponegrea” regimul comunist, așa că numele lui era interzis cu strășnicie de cenzură. Cum-necum, interdicția asta n-a funcționat și în cazul lui Preda. Șacalii de la Săptămîna lui Eugen Barbu s-au grăbit, cu Barbu în frunte, să-l toarne pe romancier la foruri și la Securitate, sperînd că-i vor lega o tinichea de coadă. Totuși, nu s-a întîmplat nimic, ba chiar lui Barbu i s-a spus sec să nu care cumva să încerce „să-l toarne” pe Marin Preda în foaia lui, oricît era Săptămîna lui de oficioasă a Securității.
Așa că Barbu a trecut la oralitățipe unde știa că se aude sus: el se lupta cu Europa Liberă și domnul Marin Preda îl lăuda pe Ierunca! Asta nu se poate!! Însă nici măcar nădejdea lui și a valeților săi că Viața ca o pradă va fi retrasă de pe piață nu s-a îndeplinit. De cînd cu Delirul, care apăruse cu doi ani înainte, stîrnind protestele criticilor literari din URSS, cenzura nu mai îndrăznea să se atingă nici măcar de o virgulă din manuscrisele pe care Marin Preda voia să le publice. Autorul Moromeților nu s-a ambalat împotriva lui Barbu. S-a făcut că nu-l bagă de seamă. Dar în ultimul său roman, Cel mai iubit dintre pămînteni,a apărut un personaj care lucra la deratizare și care se lăuda că are „fișe” cu toți, în care Barbu s-a recunoscut, otrăvit de portretul pe care i-l făcuse rivalul. Așa că și-a pus trupeții, critici de casă și țuțări, să ia romanul lui Preda la puricat, ca să-l nimicească. Și fac ăștia, împreună cu el, un dosar ca pentru Securitate al Celui mai iubit dintre pămînteni și așteaptă momentul prielnic să-i dea drumul, pornind de la faptul că reacțiunea a spart geamurile librăriei Cartea Românească ca să cumpere romanul lui Preda. Și deodată pică vestea că autorul a murit.
Se întinde zvonul că Marin Preda ar fi fost omorît de Securitate, încît și securiștii mari în grad cu care se întreținea Eugen Barbu i-au spus că nu era momentul să publice dosarul. Singura satisfacție pe care și-a oferit-o Barbu în revistă a fost că în rubrica „Săptămîna pe scurt“ a apărut o propoziție aluzivă: „Bine că s-a dus!” imediat după anunțul neutru că Marin Preda a murit.