UPDATE: Cum a văzut că a fost demascat, Caragea Gaby a şters toate comentariile de pe pereţi şi schimbat numele celor două conturi false – pe cel al lui Mihai Răzvan Ungureanu şi pe cel al Ştirilor PRO TV, dar păstrând la informaţii pagina umanitară. Acum link-urile de mai jos rămân valide, dar vor redirecţiona către alte persoane din imaginaţia lui Caragea. La GALERIA FOTO vedeţi mai multe capturi din momentul în care acesta ştergea conturile false.
Fostul şef al spionilor a devenit cerşetor de like-uri pe Facebook la puţin timp după ce a fost desemnat premier. Vi se pare credibil? Nu ştim însă cum li s-a părut celor aproape 200 de prieteni – printre care şi jurnalişti – pe care i-a adunat în 10 ore clona de pe Facebook a lui Mihai Răzvan Ungureanu. NU i s-o fi părut nimănui suspect că Mihai Răzvan Ungureanu le cere un like în schimbul unui dolar care va merge în scop umanitar? Şi dacă vă mai spunem că cel care l-a clonat pe Mihai Răzvan Ungureanu este un cocalar dansator din Timişoara, depăşit de vedetism, ne promiteţi să fiţi mai atenţi cui îi acordaţi prietenia pe Facebook?
Problema stă în felul următor. Nici nu s-a instalat la biroul lui de premier de la Palatul Victoria, că fostul şef al spionilor din România, aşa cum a fost numit de presa străină (după cum se disculpă televiziunile de ştiri de pe la noi), a şi devenit victima vânătorilor de like-uri de pe Facebook: miercuri, cu noaptea în cap, apare un cont fals în numele lui Mihai Răzvan Ungureanu, prin intermediul căruia cere like-uri pentru pagina "umanitară" Caragea Gaby (reţineţi Y-ul, da?).
Şi nu am fi descoperit treaba asta dacă Ungureanu cel clonat s-ar fi abţinut să comenteze pe pagina noastră de Facebook, în ideea că fiecare like valorează un dolar pentru "ajutorarea copiilor săraci şi bolnavi". Se poate numi spam sau înşelătorie 2.0, iar despre ţepele astea aţi mai servit pe la noi.
După mai multe click-uri, am descoperit că pagina umanitară este administrată de clona lui Mihai Răzvan Ungureanu şi de, atenţie maximă, Ştirile Pro TV. Un alt cont fals în spatele căruia am certitudinea că se află aceeaşi persoană, care a făcut din furtul identităţii online o pasiune. Până şi Inna i-a căzut cu tronc. La una dintre fotografiile în care se laudă cu numărul de fani, apare ca administrator al paginii umanitare un cont numit Inna Bucharest, inexistent acum. Cert este că administratorul acestei pagini poate fi găsit la adresa de e-mail: caragea_gaby@yahoo.com, iar la o căutare simplă aflăm, printre altele, că Gaby este de fapt un dansator din Timişoara care are următoarele probleme existenţiale:
Vă invităm la GALERIA FOTO pentru o incursiune în lumea unui pirat de identităţi pe Facebook.
