În acest moment, România e un joc pierdut pentru cetățenii săi. Un joc ucigaș, e drept. Sistemul de care România voia să scape a devenit România însăși: clientelism, Servicii, presă plătită, partid unic, parteneri externi care tolerează o democrație moartă.
Co-raportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) critică într-un comunicat de presă mizeria din România prin care partidele plătesc obediența presei cu bani de la bugetul de stat.
Foarte pe scurt: partidele primesc bani de la buget ca să trăiască, iar acești bani ajung la presă pentru materiale care NU sunt semnalate cetățeanului ca fiind materiale plătite, sponsorizate.
La fel de „pe scurt“, doar că privind din partea cifrelor: PSD și PNL au plătit peste 60 de milioane de lei în 2021 către presă, iar suma va fi depășită în 2022.
E absurd, e ridicol să vorbim despre democrație.
Întrebarea esențială este aceasta: ce plătesc partidele către presă în perioade în care nu sunt campanii electorale? Ce prestează presa pentru partide? Cum arată raportările făcute de instituțiile de presă către partide în schimbul banilor primiți? Vorbind despre bani publici, oare nu ar trebui ca cetățenii să aibă acces la aceste raportări?
Ce spune Ciolacu despre destinația banilor publici dați de partide către presă: „Îmi pare foarte rău să vă dezamăgesc, dar nu știu și nici nu e interesul meu să știu“.
Asta ar trebui brodat pe perna pe care partidele o țin pe fața democrației.
Ce paradox, nu? Presa e cumpărată cu banii celor care doresc o presă independentă.