Săptămîna trecută m-a rugat un amic să-i cumpăr un joc. Intru pe site, găsesc produsul, realizez că n-am timp să aștept curierul. Dar stai, e mai simplu: dau click pe „Rezervă produsul în magazin”, îmi aleg magazinul și…
Și vreun sfert de oră am tot încercat să găsesc un magazin. De frică, de emoție, de ea știe ce, opțiunea se încăpățîna să nu meargă. Am încercat, simplu, „Unirii”. Site-ul n-a găsit. Bine, hai să vedem „București”. Nu. „România”? „Europa”? „Tot globul, morții și răniții m****i de site”?
Pe la „Calea Lactee” am renunțat. Am mers direct la magazin. Succes din prima: „N-avem”. Bine, hai să căutăm în baza de date, poate găsim în altă parte. „Da, păi puteți să comandați pe site și vine în cîteva zile.”
În final, am descoperit că nu e nevoie să comand de la sediul din Găești, se găsește și în București un magazin care are produsul.
Iau taxiul, ajung, găsesc magazin, găsesc produs. A, ia uite, e la ofertă. Mai ieftin cu 20 de lei decît era pe site. Excelent.
Ajung la casă. Nu mai e cu 20 de lei mai ieftin. E cu 20 de lei mai scump. Deci, practic, de la ofertă și pînă la casă a crescut prețul cu 40 de lei.
N-a durat o jumătate de oră ca să descoperim eroarea. „Vedeți, sub prețul mare scris cu roșu e scris foarte mic cu negru că oferta e valabilă doar pînă la finele lui octombrie.” Bine că n-au trecut decît două săptămîni de atunci. Și, oricum, tot nu se pupă prețul de pe site cu prețul vostru de la casă.
„Aveți dreptate.”
Stai să vezi că vine și soluția: „Reveniți mîine”.
De ce?
„Azi nu putem face nimic.”
Și dacă vreau să-l cumpăr azi?
„Mergeți alături, la concurență.”
Am fost. Am găsit. Am cumpărat. Nu-i înțeleg pe oamenii care preferă versiunile piratate.