La al FRF congres, tot Burlică reales! Merită să consemnăm și noi acest eveniment de-a dreptul istoric, mai ales acum, cînd atîtea evenimente-s „istorice“, „epocale“ sau „fără precedent“. Singur împotriva lui însuși, Răzvan Burleanu a candidat și, yes, a cîștigat al treilea mandat. Un fleac, i-a ciubucit! Comparațiile cu d’alde Ceaușescu sau Putin au venit, firește, de la sine. Am comite o nedreptate, totuși, față de acești tirani nenorociți. Nea Ceașcă, așa pitic cum era, tot avea anvergura lui, îl pomenesc și acum nostalgicii. Putin, un scundac mult mai sîngeros, își vede visul cu ochii – din înălțimea imperiului său, reformat cum a vrut mușchii lui, acum dă emoții unei întregi planete. Or, Burli al nostru nu-i un dictator de asemenea calibru. Îți trebuie niște argumente mai grele în șort pentru a dovedi că ești dictatorul întregului fotbal românesc, nu doar al minifotbalului și al fotbalului feminin. Răzvan Burleanu nu-i un dictator, e doar un produs de laborator. Inseminat artificial, născut cu forța. Cu timpul, ca-n filme, această creatură ajunse să ia în stăpînire corpul în care a fost trimisă. Corpul – fotbalul nostru, cum ar veni – era suferind, desigur. Îl tot macină vechi beteșuguri, endemice, printre care și corupția… Da’ multă lume se întreabă: băi, nene, în afara declarațiilor oficiale, s-a însănătoșit semnificativ fotbalul daco-român, în primii opt ani din domnia lui Răzvan Burli-vodă? O duce mai bine fotbalul nostru? Răspunsul este că, mai degrabă, nu.
Cu toate astea, iată, realesul președinte pornește glorios în al treilea mandat. Povestea președintelui FRF spune ceva și despre noi înșine, despre cît de fraieri putem fi, atunci cînd, invariabil, punem botu’ la niște mituri sau formule ce și-au dovedit ineficacitatea și damful demagogic: „Avem nevoie de oameni noi!“, „Să vină tinerii!“ – cu texte de genul ăsta s-a intromisionat echipa lui Burli în atenția opiniei publice. Opinia publică – mereu cu speranță, asta-i de bine! – a luat de bună toată gargara. Azi, după primii opt ani de mandat ai lui Burleanu, vezi că tînărul de odinioară mai bagă alt text cu care ne-am mai fript: „Greaua moștenire“. Pe scurt, zice că d-aia n-avem noi performanțe la Naționala mare – pen’ că încă n-au crescut copiii și juniorii epocii pe care cu îndreptățită mîndrie patriotică o putem numi Epoca Răzvan Burleanu. Hai, mă, Burlică… I-ar mai trebui, pesemne, încă alte cinci-șase mandate pînă să-și implementeze limba de lemn în miezul „guvernanței corporative“.
„Tinerii din ziua de azi…“ e o formulă stupidă, bineînțeles. Tinerii care chiar vor să fie tineri (adică inventivi, cinstiți și îndrăzneți), tăticule, rămîn tot așa, pînă la vîrste înaintate. Un specimen precum Răzvan Burleanu nu face decît să reproducă un model mai vechi, vai: spre deosebire de predecesorii mei, îmbătrîniți în rele, singurul meu argument e că-s mai tînăr! Dați-vă jos voi, cei vechi, ca să ne proțăpim noi, doar pen’ că sîntem noi! Dacă e vorba despre ideologiile totalitare, de orice fel, ar fi faptul că aiurelile astea se bazează pe omul nou. Răzvan Burleanu, o creație de laborator, rămîne tot un om nou, deși reales în al treilea mandat. Dacă avea ceva de spus, ar fi zis-o în primele două mandate, fără să mai pomenească de „greaua moștenire“. Acum, asta e, îl mai suportăm încă un mandat, poate ultimul. Așa să fie, dacă autoritățile vor decide să sisteze controversatul Proiect Burli, trimițîndu-și produsul la FIFA sau la UEFA, pe un loc călduț! Hai România!