Caţavencii

Principii de drept universal în interpretarea juridică românească

Screenshot

Nimeni nu e mai presus de lege – Imposibil de încălcat, mai ales atîta vreme cît unii sînt mai prejos de lege și se strecoară pe sub ea ca șobolanii.

Circumstanțe atenuante – Să zicem că ești un băiat nevinovat care a intrat cu mașina lui de boss într-o mașină de sărac și a făcut-o muci cu tot cu șofer. Sau că ești un alt băiat, și mai nevinovat, care tocmai a făcut harcea-parcea cu mașina niște săraki care mergeau pe jos. Erai beat-crăci? Deja se schimbă lucrurile, pentru că vinovat e alcoolul, nu omul. Erai și prăjit de drogat? Deja ești aproape nevinovat, pentru că toată lumea știe că te ia foamea după o iarbă și nu ești tu cînd ți-e foame. Nu era mașina ta? Dacă ai și furat-o ar fi perfect, e vina nenorocitului care a lăsat în parcare o asemenea armă albă. Da, bine, era verde cameleon, că alb e culoare de lache flaușat, nu contează, important e principiul de nevinovăție.

Prescrierea faptelor – Justiția română este cea mai sănătoasă justiție din lume. Pentru a preveni riscurile de toxiinfecție judiciară, Justiția a inventat ciorăniile cu termen de expirare. Așa asigurăm mereu rezerve proaspete de mangleală și harneală. I se spune și Fenomenul Pitești Dosarul Pînă Se Prescrie.

Arest preventiv – Măsură de privare de libertate. Tradusă de regulă prin „cercetare în libertate“ sau „control judiciar“.

Arest la domiciliu – Telemunca pentru preferații sistemului penitenciar. Alternativ, în funcție de interpretare, pedeapsă drastică pentru nenorociții care-și bat nevestele sau își abuzează copiii.

Viol – Fapta considerată în mod eronat drept deosebit de gravă, pedepsită în România cu suspendare. Victima minoră constituie un avantaj.

Condamnare definitivă – Sentința finală a unui proces. E de două tipuri: achitare sau presciere.

Extrădare – Procedura populară de stand-up comedy, foarte apreciată de instanțele din străinătate. Să luăm, de pildă, cazul rapper-ului american Wiz Khalifa, condamnat defintiv la nouă luni de bulău pentru un joint fumat pe scena „Beach, Please!“. E posibil ca omul să revină în România din simț civic și respect față de legile românești. Dar, dacă asta nu se va întîmpla, discuțiile despre extradarea din Statele Unite s-ar putea să decurgă cam așa:

– Alo, doamna America, săru’ mîna! Aici Justiția din România!

– N-am auzit…

– ZICEAM CĂ SÎNT JUSTIȚIA DIN ROMÂNIA!

– Și eu voiam să spun că n-am auzit nimic bun despre tine în ultima vreme. Tu ești aia care îi prescrie pe marii corupți?

– Da, să trăiți!

– Aia care condamnă violatori la închisoare cu suspendare?

– Da, să trăiți!

– Bine, spune-mi și tu ceva despre independența ta!

– Da, să trăiți!

– Am înțeles. Și ce vrei de la mine?

– Să-l extrădați pe numitul Khalifa Wiz, condamnat definitiv la noi…

– Pentru fapte care la noi sînt dezincriminate sau în curs de dezincriminare?

– Cam da…

– Sigur, România, tot ce dorești. Te așteptăm să vii cu băieții să-l salți de la noi. Ești în Visa Waiver, nu? Păcat. Atunci, ce să zic, îți doresc noroc să iei viză. Deși norocul n-are nici o relevanță, pentru că am renunțat la loteria vizelor.

Exit mobile version