Am ajuns duminică seară la Universitate pe o vreme perfectă pentru proteste. Nici cald, nici răcoare, vântul adia ușor, pe cer nici un semn de ploaie. Era deja 7, lumea se adunase de la 5, acum se punea în mișcare într-un marș obositor spre Piața Unirii. Jandarmii, mai amabili ca niciodată în istoria forțelor de represiune ale statului, mergeau liniștiți pe lângă manifestanți, integrându-se perfect în mulțime. Ca jurnalist, îți venea să scoți reportofonul și să te duci la un scutier ca să-l întrebi: Pentru ce ați venit să protestați? Jardarmii au fost atât de calmi zilele astea că puteai să le desenezi mustăți cu markerul și să te fotografiezi cu ei în postúri indecente. Pe lângă forțele de ordine din Piața Universității, soldații britanici cu căciuli de urs din garda reginei sunt niște brute irascibile, gata oricând să-ți dea un dos de palmă peste ochi dacă le imiți postura sau încerci să-i faci să râdă.
Mulțimea era deja destul de mare, deși din stradă era greu să-ți dea seama. Pentru asta trebuia să fii acasă, să vezi cât anunță Antena 3 și să mai adaugi câteva mii. Pe la Unirii, jandarmul din fruntea coloanei îmi spune că sunt maximum 1.500 de oameni. Deși ar fi trebuit probabil să-l întreb pe unul dintre fotografii pe care-i văzusem crăciți pe garduri în zona Palatului Șuțu. De-acolo, de sus, se vedeau probabil destui manifestanți încât să-ți dai seama că 1.500 e un număr ridicol de mic.
În mulțime, mulți hipsteri, în sensul bun al cuvântului. E incredibil cum generațiile mai vechi îi desconsideră pe hipsteri, uitând că și ei au avut cândva mustață ironică, iPhone și blugi skinny. Sau, mă rog, echivalentul din epocă al acestor accesorii. Dacă nu tinerii care citesc pe Internet publicații străine și care au făcut un an-doi la o universitate de-afară dau jos Guvernul, atunci cine să-l dea, pensionarii scoși în stradă de Ciutacu? Toate acuzele astea la superficialitatea hipsterilor au o asumpție ascunsă, cum că de fapt există o categorie de oameni tineri mai în măsură să se pronunțe asupra politicului și să preia frâiele țării, doar că acum e prea ocupată să joace la pariuri sportive și să-l urmărească în turnee pe Alex Velea. (În viitor, o să ne dăm seama care premier a fost în tinerețe cocalar atunci când o să ne anunțe că a mărit salariul minim la 90 de sute.)
Convoiul de manifestanți era deschis de câțiva ultrași naționaliști, ușor de recunoscut după fontul de pe bannere și după cămășile de in. Aveau și cele mai mari steaguri, niște drapele de neam prost din care un iredentist maghiar putea să facă focul toată iarna. În jurul convoiului gravitau permanent niște biciclete. Posesorii lor nu scandau nimic, doar pedalau calm și e foarte posibil să nu fi avut nici o legătură directă cu prostestul. Mă gândesc că, pur și simplu, zilele de marș sunt singurele în care poți să ieși cu bicicleta prin București în condiții decente. Jandarmii au grijă să țină mașinile la distanță, maidanezii fug oricum speriați de scandări. E foarte convenabil să ieși cu bicicleta la protest în special în serile când marșul trece pe strada ta și te lasă acasă.
Mulțimea era atât de eterogenă încât printre manifestanți era cel puțin un cerșetor micuț, care se agita permament printre băieții cu steagurile. Ceva mai în spate veneau mămicile cu cărucioare și o fată cu un husky extrem de speriat. Uite, mi-am zis, cum își dau mâna două categorii pe care le desparte o rivalitate veche de două săptămâni: câinii și copiii de trei ani. În rest, o grămadă de tricouri cu “Basarabia e România” și câțiva hipsteri de stânga care cereau insistent căderea capitalismului. Se știe doar că, în orice țară unde funcționează piața liberă, atunci când se adună o masă critică de protestatari, capitalismul se vede nevoit să-și dea demisia ca să nu pericliteze șansele electorale ale partidului său.
Ce-i clar e că odată cu protestele din ultimele două săptămâni RMGC și-a câștigat un aliat foarte prețios: șoferii din București care circulă preponderent noaptea. În două-trei zile o să auzim de cazul sfâșietor a 33 de șoferi nemulțumiți care s-au blocat într-o parcare subterană. Nu m-aș mira să aflu că unele televiziuni au tăcut în privința protestelor nu din cauză că aveau interese politice, ci pentru că erau mână-n mână cu șoferii.
Cel mai răbdător participant la trafic a fost însă un șomer care a așteptat calm vreo jumătate de oră, să treacă tot convoiul de manifestanți, pentru a putea traversa Bulevardul Unirii. Și asta în condițiile în care se grăbea destul de tare, deoarece, din câte mi-a mărturisit, avea acasă un câine pe care nu-l mai hrănise de dimineață. Participase și la revoluția din ‘89, când era cam de vârsta hipsterilor de acum, și la protestele din ianuarie 2012. Cu exploatarea de la Roșia Montană mi-a spus că nu este de acord în actuala formulă, dar asta numai pentru că are o idee mai bună pentru aurul de acolo: să se împartă în mod egal populației. Poate că nu-i o cauză destul de nobilă ca să ieși în stradă pentru ea, dar să aștepți o jumătate de oră până să treci pe cealaltă parte a bulevardului tot merită.