Să sprijinim producătorii locali! Să consumăm produse românești! Încep să cred că genul ăsta de retorică ce se prelinge din gurița politicianului patriotard nu-i nicidecum vreun populism ieftin, cum îl bănuiam.
Îndemnurile astea par a fi niște miștocăreli ale mâncătorilor de icre negre, ceva din categoria cocalarului cu Porsche, care încetinește în dreptul unei biciclete și se exprimă, sanchi încurajator, cu un „pedalați, pedalați!”.
Tot weekendul ăsta, în curtea ministerului condus de domnul Barbu, acest echivalent uman al unui morcov promovat la statutul de păstârnac, a avut loc un fel de târg cu produse tradiționale. Barbu e una dintre eminențele cenușii care se exprimă precum Miorița și îndeamnă poporetul să bage în gură doar din bătătură. Românește! Produse românești! Să salvăm agricultorul român! Să susținem producția locală!
Ei bine, am dat o tură pe la târgulețul ăsta și am găsit fix ce mă așteptam, prăduială. Produsele n-arată rău, însă te ia pe tine cu rău când pui ochii pe eticheta cu prețuri. Mă scuzați, dar 15 lei o gălușcă cu prună? Whatărfac, e cumva un gălușcă cotată la bursă? O cumpăr ca investiție?
Un alt exemplu, cornulețe cu rahat, la 120 lei kg. O fi rahat importat din Golf, ascuns în chiloți de un soldat ce a luptat în Iran. Sărutările măicuței, adică niște fursecuri, la 150 lei per kilogram. Trebuie că e vorba de sărutările maicii Linda Evanghelista, că altfel par cam scumpe.
Zacuscă al 25 de lei borcanul, când în supermarket e maxim 15. Brânză de burduf la 100 de lei kg, când în supermarket e maxim 70 de lei kilogramul. Și tot așa.
Bun, or fi făcute tradițional, cu pasiune, cu mâinile acelea muncite ale țăranului român, or fi dacice, binecuvântate și cum vreți să le mai ziceți. Dar sunt scumpe, în plm! Mult mai scumpe decât la magazin.
Târgul ăsta, ca și mai toate târgurile cu produse tradiționale românești, sunt chestii de fiță, nu locuri în care poți lua produse bune, pe care marea ocultă a supermarketurilor nu le primește la raft. Toată retorica asta din jurul produselor românești e o inepție, un populism cretin care nu ține cont de realitate. Iar realitatea e că orice român, orice om de altfel, caută cel mai bun raport preț-calitate.
Faptul că eu aleg să cumpăr un produs din import – să zicem mere, din Polonia – nu ar trebui nici măcar o clipă să aducă în discuție patriotismul meu, sau lipsa lui, cât timp discutăm despre un produs mai ieftin, pentru a cărui producție există condiții similare și la noi.
Ba mai mult, faptul că noi nu suntem în stare să producem la fel de eficient în România ar trebui să fie tema principală de discuție și problema care n-ar trebui să-l lase să doarmă pe orice factor decident din sector. Agricultura românească nu se duce pe copcă din cauză că nu-i românul suficient de patriot cât să cumpere la supra preț, ci din cauză că agricultorul român nu-i capabil să producă la fel de ieftin ca în altă parte, iar statul român nu-i creează condiții pentru a fi competitiv pe o piață liberă.
Însă, până la urmă, poate că e toate campaniile astea cu consumatul românește nu sunt nimic mai mult decât niște miștocăreli ale unor politicieni hrăniți cu icre negre.
A.C.