Dacă ar fi un copil ușor fălcos, cu buclele atârnându-i într-o dezordine studiată peste obrajii rozalii, poate că unchii și mătușile din străinătate, dându-i o acadea, o bombonică, ar putea s-o întrebe pe micuța România: “Și ce-ai vrea tu, îngeraș, să te faci când vei fi mare?”.
Pentru mulți, probabil, asta ar fi o întrebare grea. Dar nu pentru România noastră, inteligentă spre genială, născută poetă, muncitoare ca nimeni altcineva, urmașa de drept și de fapt a bravilor traci și a sofisticaților romani. Lipăind la acadea, România ar răspunde fără să clipească: “Mireasă!”. Deși n-ar fi exclus să răspundă “prințesă” sau, mai pragmatic, “musafir”. Căci României i s-a spus atâta vreme că este “aleasa”, că e plină de bogății, că e deșteaptă și frumoasă, că e unică, încât nici nu ar avea de ce să-și mai bată capul cu alt proiect de țară. Ce-i ăla un proiect de țară, însă?
E greu de spus
ce este un proiect de țară și, așa cum vorbeam și săptămâna trecută, e la fel de greu de spus cine ar putea să-l impună. De fapt, nu e greu de spus ce este un proiect de țară, căci la teorie ne pricepem, câteodată. Iar cine ar putea veni în fața națiunii cu un proiect de țară, de asemeni, cam știm. Ar fi una dintre puținele chestii pe care un președinte cu adevărat arbitru, mediator, acceptat și respectat de către toate forțele politice și de cătrte societatea civilă, ar avea autoritatea morală să le facă. În loc să scoată cu forța din bugetul în care nu crede zeci de milioane de euro pentru organizarea unui referendum tautologic și inutil, un președinte respectabil ar veni în fața națiunii cu propunerea fermă a proiectului de țară.
Desigur, presupunem
că președintele ar trebui ales tocmai pentru proiectul de țară pe care-l propune. Asta în cazul în care este primul președinte care chiar propune un proiect de țară. Sau l-am mai putea alege pe președinte artunci când avem un proiect de țară în derulare pentru ideile sale legate de modul în care ne atingem obiectivul. Acum, suntem în situația în care, din 1990 și până azi, am ales nu proiecte de țară, ci persoane care, într-un fel sau altul, ne-au cucerit mai ales inimile și mai puțin rațiunea. După 27 de ani de la despărțirea de comunism și de președintele Nicolae Ceaușescu (primul cu funcția sa și, poate, primul și ultimul cu numele său), nu știm, ca țară, nu spre ce ne îndreptăm, dar nici măcar spre ce ar trebui să ne îndreptăm. Atunci când românii, în număr mai mare sau mai mic, spun că țara se îndreaptă într-o direcție greșită, ei sunt, de fapt, mincinoși fără voie. N-avem de unde ști dacă România se îndreaptă într-o direcție corectă sau greșită, atâta vreme cât nu știm spre ce am vrea să ne îndreptăm. De unde noi, niște simpli alegători, am putea deosebi binele de rău, dacă nu știm decât care este răul cel mare și care este răul cel mic, pe care-l și alegem. Când ni se va arăta, vreodată, binele, avem toate șansele să trecem pe lângă el fără să-l recunoaștem, pentru că e complet deosebit de răul cel mic, pe care, se pare, îl adorăm.
Proiectul de țară al lui Ion Iliescu,
în 1990 și 1992 a fost “Liniștea”. Și liniște a fost. Țara, lipsită de o viziune reală, țara care nu era vândută, ne-a fost trasă de sub picioare #înliniștecahoții.
Proiectul de țară al lui Emil Constantinescu a fost “numai împreună” jos comunismul și nomenclatura lui trăiască viitorul neamului. Fără liniște. Iar de liniște oricum n-am avut parte, cu sirene și girofaruri care au dat tonul anticorupției de televizor, fără probe. Și cu interminabile scandaluri în coaliția de guvernare, coaliție care nici să fure n-a avut timp ca lumea, ocupată să-și dea la giaole sie însăși și nouă prin ricoșeu. #înscandalcatonții.
Iliescu s-a întors cu un nesperat al doilea proiect de țară: să nu iasă Vadim. Un mare succes de public, mișcarea care i-a făcut până și pe Liiceanu și Blandidana să voteze cu Iliescu. #manipulațicaproștii.
Traian Băsescu… O, Traian Băsescu! Nici el n-a avut timp să propună un proiect de țară. L-a luat candidatura pe nepregătite. Așa că a improvizat. Înainte primului mandat ne-a dat proiectul “La țepe, în Piața Victoriei!”, iar în aintea celui de-al doilea mandat ne-a dat proiectul în care țara lupta până la moarte cu mogulii care-i fuseseră până mai deunăzi prieteni președintelui Băsescu. Până la moartea cui, nu ni s-a spus. Mogulii, chiar și încarcerați, trăiesc și azi. Traian Băsescu de asemeni. Țara cam gâfâie. #luămțepecaidioții.
La ultimele alegeri prezidențiale am avut de ales între unul care avea proiectul de țară de a fi mândri și unul care avea proiectul de țară de a fi altfel. Greu de ales, fiindcă noi, românii, suntem oricum mândri și totdeauna altfel. A câștigat băiatul care a propus să altfel, pentru că toată lumea a crezut că e vorba de un altfel nemțesc, mai bun decât o mândrie păguboasă degeaba. Deocamdată s-a dovedit că nici altfelul nu mai e ce era pe vremuri, ci doar o mândrie exacerbată aplicată în mod diferit. #ăștianissorții.
Dar speranță există,
căci comisia prezidențială pentru proiectul de țară lucrează. La baza lucrărilor acestei comisii stau gândurile clare ale prezidentului: “Proiectul de țară al Președintelui Klaus Iohannis este al unei Românii europene, moderne și prospere. Este drumul pe care ţara noastră va trebui să-l parcurgă pentru a oferi cetățenilor siguranţă şi prosperitate.”.
Așadar, proiectul de țară e un drum, la capătul căruia ne așteaptă. Prosperitatea, modernitatea și Europa. Bine, Europa n-a mai așteptat și ne-a luat la ea încă de pe când președintele era doar primar. Dar noi tot tânjim spre ea, e OK.
Până acum n-a existat pic de dezbatere publică pe tema proiectului de țară. S-a încercat ceva câtă vreme cât proiectul de țară, enunțat pe genunchi, era “România educată”. Dar proiectul respectiv a căzut, recunoscându-se valoarea sa de proiect ajutător, nu de scop final.
Așa că, fără dezbatere publică, #peșestcapricepuții, 24 de oameni lucrează la proiectul de țară. Într-o bună zi, probabil foarte aproape de alegerile prezidențiale din 2019, ca să slujească celui de-al doilea mandat visat, ne vom trezi că înțelepții ne prezintă proiectul de țară. Iar noi – poate da, poate nu – v0m fi chemați să ne pronunțăm rapid, fără să dezbatem, fără să discutăm, căci va fi urgent, extrem de urgent ca după 30 de ani de la ieșirea de sub comunismul formal să avem un proiect de țară.
Poate nu interesează pe toată lumea proiectul de țară, poate e o temă minoră. Dar or fi și unii care văd mai departe de ziua de salariu. Poate aceștia ar fi interesați să le scrie, pe adresa Președinției, consilierilor Leonard Orban și Cosmin Marinescu, coordonatorii comsiei prezidențiale pentru proiectul de seară, rugându-i să ne facă și pe noi, cetățenii, părtași la acest proiect, înainte să fie prea târziu. Oricum, sperăm că săptămâna viitoare nu va fi prea devreme pentru a vă prezenta cei 24 de oameni care lucrează pentru viitorul nostru. Poate ne plac, poate nu.