Caţavencii

Protejatul lui Grindeanu de la Transporturi a abandonat trenuri nou-nouțe, de sute de milioane de euro, într-o gară invadată de buruieni

Screenshot

România a dat o căciulă de bani, aproape un miliard de euro, pe achiziția de trenuri noi. Banii sînt europeni, e adevărat, dar asta nu-i împiedică să fie ai întregului popor. Ei bine, aceste trenuri moderne nu se văd pe calea ferată, căci omul lui Grindeanu de la Ministerul Transporturilor, Ionuț-Cristian Săvoiu, le-a tras pe linie moartă, în Gara Obor, lăsîndu-le la cheremul ruginei, soarelui și ploii.

21 de rame noi, fabricate de compania poloneză PESA, zac în abandon și uitare, fără ca lui Săvoiu să-i pese. El, de altfel, a demisionat acum cîteva zile de la minister, cînd Grindeanu a dat ordinul de evacuare a turmei PSD din ministere, în preludiul moțiunii de cenzură. Iată părerea lui Săvoiu despre părăsirea ramelor de tren: „Nu se decolorează la soare, că nu e mereu soare, mai e și înnorat, mai bate și vîntul, mai și plouă“.

Iată și ce zicea Grindeanu despre acest hominid, atunci cînd l-a numit secretar de stat însărcinat cu coordonarea întregului sector feroviar: „Am nevoie de Ionuț Săvoiu să mă ajute“. Și Săvoiu l-a ajutat, căci în perioada în care a fost ministru la Transporturi, adică între 25 noiembrie 2021 și 23 iunie 2025, Grindeanu a patronat toată achiziția de trenuri de la companii străine, iar Săvoiu s-a ocupat de detalii. Grindeanu și Săvoiu nu au luat în calcul fabricarea unui singur șurub în țară, deși în România există fabrici capabile să execute rame de nivelul importat sau să-și adapteze capacitățile la standarde îmbunătățite: Astra Vagoane Arad, Softronic Craiova, Greenbier Romania, Electroputere Craiova (acum VFU Pașcani), Atelierele CFR Grivița București, Remarul 16 Februarie Cluj, Reloc Craiova, SCRL Brașov, Caromet Caransebeș.

Mandatul lui Sorin Grindeanu acoperă toată achiziția de trenuri: 37 de bucăți de la Alstom Coradia Stream, 91 de la PESA, 16 de la Locomotive Alstom Traxx. În total, 144, cu comisionul necercetat penal, fiindcă procurorii-șefi abia au fost numiți și nu s-au lămurit încă de partea cui va fi Justiția. Primele 21 de trenuri au venit deja și, de șase luni, ruginesc, după cum ziceam, în Gara Obor. Sorin Grindeanu, care tună și fulgeră împotriva vînzării companiilor de stat, s-a străduit din răsputeri, după cum se vede, să arunce banii poporului pe trenuri care stau.

De ce stau aceste trenuri nefolosite în Gara Obor, în timp ce poporul suferă în cumplitele vagoane comuniste, care abia ating viteza carului cu boi și întîrzie mai ceva ca pensia? Autoritatea Feroviară Română (AFER) pretinde că polonezii de la PESA n-au făcut hangarele de mentenanță la care s-au angajat, dar surse din Ministerul Transporturilor spun că AFER pune piedici certificării PESA în domeniul mentenanței. CFR Călători trage și el sfori să nu intre în circulație ramele noi, fiindcă cer personal mai puțin și îi trimit în șomaj pe bătrînii nași care sar, din anii ’50 încoace, casele de bilete. Apoi, dacă stau pe bară, trenurile ies din garanție fără bătaie de cap și se deschid noi ocazii pentru contracte de reparații încredințate pe linie de partid.

Atît de prost merge CFR-ul pe care l-a condus 3 ani și 7 luni, încît Sorin Grindeanu preferă avioanele private închiriate de firma care îi construiește vila.

Exit mobile version