Șoseaua care leagă Tulcea
de Dunavățul de Jos a zăcut ani buni în găurile unui asfalt mai bătrân decât Ceaușescu. Părerile erau împărțite în două: localnicii – cătrăniți și obișnuiți să-și rupă șalele cu o cruce pe care o tot duc de când se știu pe tărâmul de la marginea Deltei, turiștii – fericiți și insensibili la toate vicisitudinile drumului de dragul intrării în sălbăticia bălții.
Ei bine, când toată lumea învățase gropile
și când, cu ceva atenție, reușeai să ajungi la dunavăț cu o medie orară de 60 km pe oră, legenda spune că în biosferă și-a făcut apariția Lenuța Udrea. Pe vremea aceea, ministreasă a Turismului, cea despre care tot legenda spune că ar fi aprins toate speranțele stârcilor, chirighițelor, țigănușilor și lopătarilor flămânzi din rezervație că vor mânca într-o bună zi, moca și pe săturate, haleala din mâinile a mii de turiști străini.
Ea, Lenuța care a luat calea Dunavățului,
atât de Jos, cât și de Sus, fiind o adeptă a turismului total, a fost ofuscată din cale-afară când a constatat că mărimea limuzinei nu contează atunci când gaura a ajuns mai largă decât o gură de canal. Nu știm exact cum și de ce, însă după această vizită de lucru șoseaua a fost asfaltată brici în numai câteva luni. Cert este însă că romantismul drumului lung de 47 de kilometri a dispărut. În locul lui au apărut semnele de circulație. Multe, probabil de ordinul sutelor, dacă numai într-o curbă sunt până la opt pe sens care se dublează, se calcă pe picioare așa de rău, încât citirea lor în trafic este mai periculoasă pentru șofer decât vorbitul la telefon. Curbă periculoasă, îngustarea șoselei, atenție pericole, depășirea interzisă, 70, 50, 40, 30, încetarea restricției și apoi de la început toată nebunia după nici 50 de metri, pentru că vine o altă curbă. Cu limitări de viteză care ar face să râdă și un șofer de camion, lăsate de multe ori și pe porțiunile drepte, cu o sarabandă a intrărilor și ieșirilor în și din restricții și cu un climax al damblalei polițienești la Malcoci, unde pe toată lungimea satului limitarea vitezei este de 30 km la oră, ajungi să te târăști mai încet decât pe vremea de dinaintea asfaltării, cu o medie orară de maximum 40 km/oră.
Ascunse în spatele pădurii de restricții rutiere
puse în calea deverului turistic sunt cele trei radare mobile tulcene care demonstrează că integritatea piramidei trofice funcționează chiar și la marginea ecosistemelor rezervației biosferei. avem astfel la baza piramidei producătorii – fraierii care, dintr-un motiv sau altul, conduc prin zonă cu ochii după peisaj ori după gagicile locale. Consumatorii primari sunt polițiștii care îi ard cu radarul, la lovele și la permis. Apoi sunt consumatorii secundari – băieții de la firma care pune semnele de circulație. Consumatorii terțiari, aflați în vârful piramidei, sunt baștanii care asfaltează. Semn că viteza îi ucide doar pe fraieri, iar pe șmecheri îi ține în viață de huzur.