Pentru că am căutat ceasuri pe Google, Internetul mă bombardează din toate direcțiile cu reclame, de parcă am devenit un cumpărător profesionist de cronometre care-o să se ocupe cu asta toată viața lui. Au trecut trei săptămâni de când mi-am luat ceas și Facebook-ul continuă să-mi afișeze reclame. Unii cred că ceasurile-s ca chips-urile de cartofi. Nu poți să te oprești după unul singur. Continui să bagi ceasuri ca și cum ceasul pe care-l porți la mână doar ți-a deschis pofta.
Văd ceasuri toată ziua și pe toate site-urile. N-am putut să le ignor și am cedat. Nu, n-o să mai cumpăr încă unul, singura consecință e că m-am gândit la semnificația ceasului și la cât de absurdă e toată piața. Se pare că un ceas mecanic e mai scump cu cât e mai precis, iar precizia extremă e o marcă a statutului social. Ceea ce n-are nici o logică. Dacă ai foarte mulți bani, chiar nu mai contează pentru tine că rămâne ceasul în urmă cu o secundă o dată la cinci zile. De-aia ai bani, ca să nu te mai intereseze timpul.
Normal ar fi ca oamenii bogați să umble numai cu ceasuri defecte. Să trăiești în afara timpului convențional e luxul ultim pe care ți-l permiți, ca om care deține bani și influență. Îmi imaginez un milionar care întârzie patru ore la o întâlnire cu unul dintre angajați, scuzându-se cu o chestie de genul: ”Am venit abia acum din cauza ceasului. E un Casio defect care arată toată ziua 2,25. L-am găsit în gunoi”.