Niciodată nu mi-a plăcut limbajul injurios. De ce să înjuri când poți la fel de bine să iei o rachetă de tenis și să-ți lovești frenetic dușmanul în timp ce-i spui pe un ton calm, civilizat, ce nu-ți place la el și cum te-a dezamăgit de-a lungul timpului? Injuriile sunt doar pentru oamenii slabi. Firile mai sportive preferă mereu să-și rezolve altfel conflictele. Sportul te disciplinează, îți dă mai mult control. Parcă nu mai vorbești la fel de agresiv după ce ai trecut prin rigorile unui sport de performanță și ai învățat să-ți transformi furia în forță brută, care distruge totul în calea ei ca un asteroid dement care lovește suprafața unei planete.
N-am gustat nici muzica rap. Prea multe cântece sunt simple poezii recitate ostil, cum pot să fac și eu și poate chiar fac asta acasă, atunci când nu mă vede nimeni, în fața oglinzii din baie, cu un microfon imaginar.
Dacă presa ar fi ca rap-ul, atunci toate editorialele ar fi despre cum ceilalți editoriașilti sunt niște târfe care s-au vândut. Și cum redactorii de la cotidianul tău știu să se distreze cel mai bine. Un timp, am vrut și eu să o iau pe această cale. După ce-am plecat de la Adevărul și până să înființăm Gândul, am vrut să ne facem trupă de rap, dar Adrian Ursu și Bogdan Chireac s-au fofilat și a picat proiectul. Aveam deja un mic repertoriu, câteva piese cu mesaj, prin care criticam situația politică din țară, puneam la colț corupția și desființam personaje nocive, ca Traian Băsescu. Și asta nu era tot. Erau și piese despre tenis, dar fanii ne-au spus că-s penibile, pentru că în rap nimeni nu spune tenis, ci tulă. Mă rog.
În această trupă, numele meu ar fi fost Chelu. Pentru că n-am păr în cap. Și oamenii care n-au păr în cap sunt chei. N-a fost posibil, pentru că un impostor, o cutră homofobă, un misogin patentat își luase el acest nume de scenă, scris, ce-i drept, cu doi de ”o” la final. Culmea, nici măcar nu-i un chel veritabil. Doar se rade în cap. Există un loc special în iad pentru bărbații cu o podoabă capilară completă care se rad în cap pentru a pretinde că-s chei. E chiar lângă locul unde suferă damnarea eternă hipsterii cu vedere de șoim care poartă totuși ochelari cu ramă groasă ca să pozeze în intelectuali. O să-mi placă să-l văd pe Cheloo în cazne și o să-l vizitez cu fiecare ocazie, mai ales că, la cât de mult îmi place să port haine ponosite deși nu-s sărac, nici eu n-o să fiu cazat prea departe.