Caţavencii

Recenziile nepublicate ale lui CTP: Mineriada

Într-o țară normală, Iliescu n-ar fi chemat minerii. Minerii sunt oameni simpli, din popor, care nu știu să urască și nici nu-s în stare să explice de ce lovesc. De ce să-i chemi pe ei? Ca să-i tulburi și mai tare? Într-o democrație matură, un președinte care vrea să asmută o parte a populației împotriva alteia îi cheamă pe jucătorii de tenis. Înalți, musculoși, antrenați, jucătorii de tenis au disciplina atacului prin surprindere. Pot elibera o piață publică în mai puțin de trei seturi.

Sunt un om al cifrelor. Dacă vrei să-mi spui ceva, arată-mi cifre. Așa mă convingi cel mai bine. Am citit că anul trecut s-au vândut în Rusia un milion de rachete de tenis și o singură minge. Ce joc mai e ăsta? Normal că se ajunge la violență, pentru că toți oamenii ăia înarmați cu rachete își dispută singura minge.

Așa sunt jucătorii de tenis, pătimași. Iliescu putea lejer să-i cheme în 1990 ca să elibereze Piața Universității. Și nici măcar nu trebuia să-i aducă cu trenurile din Valea Jiului. Veneau ei singuri pe jos, de la Arenele BNR, mergând agale în joc de glezne ca să se încălzească și hidratându-se tot drumul. Dar vă spun eu de ce n-a făcut-o. I-a fost frică. Știe că tenismanii sunt greu de controlat. Ar fi preluat apoi puterea și ar fi transformat România într-o dictatură a tenisului de câmp. Acum Simona Halep era președinte, iar eu, cronicarul pleșuv de la curtea ei, care-i pupă adidașii pe la întâlnirile oficiale cu Donald Trump.

Mi se pare normal ca Iliescu să răspundă în fața Justiției. Trebuie să explice de ce nu i-a chemat pe jucătorii de tenis și să suporte rigorile legii. Nu mai merge așa. Dosarul Mineriadei trebuia de mult trimis în judecată. Mă bucur că s-a întâmplat asta. Acum e timpul să vedem ce spun arbitrii.

 

Exit mobile version