Buric abia îşi trage mătărînga pe trotuar.
A dormit cît a fost soarele suliţă. În faţa vitrinei de la Angst. Somn lung. Năuc. Picioarele îl trag în faţă la Banca Naţională. Începe să dea din mîini ca un poliţist. Nici nu concepe altfel: e ora patru după masă, şi pînă la miezul nopţii scoate 50 de lei, poate şi mai mult. El nu merge la şantaje, lucrează curat.
Dă un şut în gură dacă e enervat, dacă nu i se „păstrează“ loc. Dar Buric este printre singurii care nu depinde de nimeni. E parcagiu în Lipscaniul Bucureştiului. „Sînt vechi acilea, acum s-au trezit mulţi bagabonţi, păi, bine, bă, bagabonţeală de asta e uşoară, după ce descoperă unul un loc. Dar vino, luptă-te cu gaborii, arată-ţi muşchii, fute-i în cur pe ăia care nu-ţi dau bani. Nu-mi veni mie la masa întinsă.“ Aşa vorbeşte Buric despre noile găşti, preaputernicii locurilor de parcare de azi. „Îmi bag pula în gura ta, Buric!“ – sare unul şi-şi arată fasolele. „Bă, vezi cum vorbeşti de noi, că-l pun pe Crudu pe tine şi ştii că-ţi mănîncă coiţele.“ Buric tace mîlc, a mai parcat o maşină şi fuge să-şi ia primii bani pe ziua de azi. BMW-ul îi dă 5 lei. Şi fuge, fuge să găsească alt gol bun de umplut cu o maşină. Aleargă, mai ales că a ochit un Peugeot ce-şi caută repaosul.
În Centrul Vechi cîştigă de-o zi dulce cîteva găşti bine articulate
Pe lîngă ele, puţini sînt ca Buric. Deja locurile sînt împărţite. Deja „bă, ţi-ai făcut număru’, lasă pe altul“ e regulă nescrisă şi cel ce nu se supune e dat afară cu şuturi în fund. Ce avem, de fapt? Micul chilipir făcut din neant. „Fără cheful“ poliţiştilor. „Îmi arde buza“ al şoferului venit să se distreze pe Lipscani.
Găştile fără frică
Îi avem pe-ai lui Pandele. Şapte. Dorm prin canale, trag din pungă şi se pun parcagii pe Doamnei. Îi avem pe-ai lui Preotu. Doisprezece. Stăpînesc la Palatul Nifon şi la Palatul Marmorosch Blank. Calea Victoriei, cinşpe puştani aduşi din Feteşti şi dormind în casele părăsite din Pasajul Francez, e a lui Barosanu’. Pe Splai nu poţi să te pui cu Adrian. Are zece piţigoi cu nasurile neşterse, murdari, jilavi. Pandele, Preotu, Barosanu’ şi Adrian jupoaie erorile astea de oameni. „Erori“ le spune Barosanu cu ochiul lui cel spart. „Erorilor“ le dă cît să le ajungă de o etnobotanică şi-un şut în fund. Cînd nu vin la lucru, îi înlocuiesc cu alte rebuturi. Are asfaltul peşte. Pandele şi Preotu sînt boieri, nu-şi învaţă ciracii să ameninţe. Nu dă omu’, nu dă, ce să faci? Dar de pici pe mîna lui Adrian ori pe cea a lui Barosanu’, ăla eşti. Îţi zgîrie maşina, îţi fute-o bîtă în aripă, îţi ia ştergătorul. Eh, nu prea-ţi convine. A doua oară iei aminte.
„Hai, boierule, dă şi tu un ban, trăiască familia ta“
Astea-s cuvintele lor. Puţini le spun: „Morţii mă-tii de aici!“. Păi, merg la distracţii şi nu se face să-ţi strici cheful.