Un indian de 22 de ani și-a împins într-un rîu BMW-ul primit de la părinți, supărat că nu-i un Jaguar, așa cum voia el. Ca să dovedească că e un cocalar get-beget, cel mai probabil nici măcar n-a semnalizat atunci cînd l-a împins în rîu, pentru că așa sînt majoritatea posesorilor de BMW care vor să treacă la Jaguar.
Mai mulți arici au ajuns în comă alcoolică după ce niște inconștienți au aruncat o sticlă deschisă de lichior într-un parc din Germania. Primul semn că aricii au pățit ceva nasol a fost cînd au început să fluiere după gagici și să facă semne obscene la trecători.
Un spaniol și-a înscenat un accident ca să nu trebuiască să zică acasă c-a spart toți banii familiei pe mers la prostituate. Faptul că și-a înscenat deja un accident o să-l ajute probabil foarte mult în momentul în care nevasta o să-i organizeze un accident pe bune.
Autoritățile din Tanzania vor să publice o listă cu toți bărbații însurați din țară ca să împiedice relațiile extraconjugale. E o măsură excelentă, chiar superbă, dacă stăm să ne gîndim bine. Dar ce te faci cu bărbații însurați care or să continue să agațe folosind nume false? Cel mai sigur ar fi să se înființeze un registru public al bărbaților însurați cu poze față/profil, amprente și un mic emițător GPS care să arate unde sînt în orice moment.
Organizația teroristă Al-Qaeda face mișto pe rețelele sociale de organizația teroristă ISIS. Cel mai probabil, sînt glume profesionale de genul: „Ahmed de la ISIS e așa de prost că are nevoie de cineva să-l ajute să-și detoneze vesta sinucigașă cu explozibil”, „Ibrahim e așa de prost în pat că nici măcar o capră nu e în stare să satisfacă” sau „Mama lui Abdulah e așa de grasă că-i fac americanii poze cu drona”.
Un chelner din Paris a fost împușcat mortal de un client pentru că se mișca prea încet și era nepoliticos. În ce lume trăim dacă chelnerii ajung să fie împușcați pentru că sînt chelneri, iar parizienii sînt împușcați pentru că se poartă ca niște parizieni? Ce urmează oare? Să tăiem un șaormar cu sabia pentru că nu respectă cele mai elementare norme de igienă?
Mike Tyson a mărturisit că fumează iarbă de 40.000 de dolari pe lună. Dacă atîta dă pe iarbă, nici nu vreau să știu cît dă după aia pe dulciuri și pizza ca să se dreagă.
Ministerul Educației din Africa de Sud regretă o serie de afișe semipornografice care asociază plăcerea cititului cu plăcerea sexului. E clar că sud-africanii n-au aflat de plăcerea cauzată de salata de roșii cu brînză, care bate la fund plăcerea sexului, de citit nici nu mai vorbim. Adică cine a mai pomenit salată de cărți cu brînză? E dezgustător.
