M-am dus sâmbătă seară în Piaţa Universităţii, la protestele împotriva ACTA, ca să văd şi eu cum arată 40.000 de oameni la un loc. Cam atâţia îşi anunţaseră prezenţa pe Facebook şi, după cum bine se ştie, a spune pe Facebook că participi la un eveniment dând click, în confortul călduros al propriei locuinţe, pe butonul de attend e un angajament foarte serios. Nimeni nu-şi permite să anunţe impersonal pe Facebook că merge undeva şi pe urmă să nu meargă. Lângă arteziana de la Universitate, în gerul şi ninsoarea de februarie, se adunaseră însă mult mai puţini. Bineînţeles că n-am regretat deplasarea, deoarece cu ocazia asta am văzut şi eu cum arată 300 de oameni la un loc.
Era o mulţime paşnică, de hipsteri cu pancarte isteţe şi scandări care făceau trimitere la Internet. „Cine nu sare, cine nu sare, ori e cu ACTA ori e prost de moare“, au început, la un moment dat, ca să se încălzească. Cine nu sărea era atât de prost încât murea de frig. Aproape de mine, o tânără corporatistă flutura prin ninsoare o pancartă cu „Free Internet“. Ceva mai departe, deasupra mulţimii, trona un panou pe care scria „Acces our harddicks“, iar hipsterii cu DSLR-uri se înghesuiau să-l fotografieze, pentru că e un joc de cuvinte amuzant. În rest, obişnuitele măşti ale lui Guy Fawkes, cu ajutorul cărora inclusiv Ludovic Orban putea veni în Piaţa Universităţii fără ca manifestanţii să-l ia la şuturi.
Jandarmii erau mai puţini şi mai discreţi decât de obicei. Vreo patru tremurau de frig lângă chioşcul de Fornetti şi la un moment dat mi s-a părut c-ar vrea şi ei să sară odată cu manifestanţii, să se mai încălzească. „Protestăm şi pentru voi, pentru că şi voi aveţi calculatoare acasă şi descărcaţi filme de pe net“, mai lipsea să le strige cineva. Oricum, m-aş fi aşteptat să vină mai mulţi jandarmi, pentru că manifestanţii erau mai tineri şi mai buni la bătaie decât pensionarii care protestează în mod normal.
Până la urmă, mitingul n-a fost un eşec. Nu-i exclus ca în Piaţă să fi venit toţi cei 40.000 de manifestanţi, dar cu rândul. Era atât de frig încât nu puteai să protestezi ore în şir fără să incendiezi două-trei maşini, situaţie în care mulţi au preferat soluţia mai simplă: o pauză în barurile din zonă, de unde se pleca cu greu în altă parte decât direct acasă.