Caţavencii

România văzută prin ochii jurnaliștilor străini (9)

La Happy Brașov 2026, după agenții de turism străini au răspuns la întrebările despre experiența românească și jurnaliștii și creatorii de conținut.

Cum te numești? De unde ești?

Sînt Anita Balakowicz și sînt din sudul Poloniei, aproape de Zakopane, în regiunea munților Tatra. Sînt creatoare de conținut turistic pentru hoteluri, destinații, atracții și pentru asta sînt aici.

Ești pentru prima dată în România?

Da, e prima dată pentru mine în România.

Au fost trei zile de experiențe în această zonă. Ce ți-a plăcut cel mai mult?

Natura și orașul vechi din Brașov, care este superfrumos, îmi place foarte mult.

Ce știai despre țara noastră înainte de a veni aici?

Știam multe despre legenda lui Dracula, pentru că îmi plac filmele și serialele TV despre vampiri. Deci, cînd mă gîndesc la România, îmi vine în minte această zonă de fantezie, ca vampirii, Dracula și, de asemenea, serialul TV Wednesday.

Cînd te vei întoarce acasă, ce le vei spune prietenilor tăi despre această experiență în România?

Unde locuiesc – tot o zonă montană – este destul de similar. E un loc frumos de city break pentru polonezi, mai ales că acum avem o bună conexiune aeriană din Varșovia sau din Katowice și, de asemenea, mîncarea e bună – polonezilor le place să mănînce bine. Așa că, da, impresiile sînt bune. E o țară pe care nu prea multă lume din Polonia o vizitează, e o țară nouă de descoperit.

Ce-ar trebui să facem pentru a crește numărul de turiști din Polonia, în special?

Cred că ar fi bine să existe zboruri din Cracovia spre Brașov. Dacă ai o bună conexiune aeriană, atunci oamenii se gîndesc să descopere noi destinații ieftine, dar, de asemenea, cred că e bine să le arătați oamenilor mai mult – nu știu, poate niște evenimente de Halloween, pentru că este aproape de vampiri și aceste lucruri sînt superpopulare.

Castelul Bran are program special de Halloween.

Da, atunci poate să le promovați mai mult pe rețelele sociale – ar atrage oameni din toată Europa care vor să meargă la evenimente de Halloween și în Transilvania, pentru că e superpopular acum.


Cum te numești și de unde ești?

Numele meu este Sylvain Thiollier, sînt din Franța, din Marseille, în sudul Franței. Sînt fotograf și sînt aici pentru AFJET, o asociație franceză de jurnaliști, fotografi și scriitori pentru turism.

Prima dată în România?

Nu e prima mea oară în România: prima dată am venit în anul 2000, cu frații mei și niște prieteni și am făcut o excursie lungă aici.

Ce știai despre România înainte de a veni aici?

Știam Bucureștiul. Am avut o bună prietenă, nu știu dacă o știți pe Rona Hartner – a murit, dar a promovat România ca nimeni altcineva. Și știu, bineînțeles, de Dracula și Transilvania. Dracula, în Franța, e foarte faimos.

Ce ți-a plăcut cel mai mult în România?

Peisajul și spațiile de cazare – hotelurile pe care le-am văzut sînt foarte bune. Și acum, cu aeroportul din Brașov, cred că e o destinație interesantă.

Ce crezi că trebuie să facem pentru a crește numărul de turiști străini care vin în România, în special din Franța?

Și în Franța avem munți, dar acești munți sînt diferiți și sînt foarte frumoși. Și cred că pentru o săptămînă, vara, ai ce face aici.

Care e prima impresie despre România pe care o vei împărtăși prietenilor tăi?

Oamenii din România sînt foarte amabili, peisajul frumos, atmosfera e foarte bună.


Cine sînteți și de unde veniți?

Gustav Murin, Slovacia. Voi încerca să fiu scurt. Sînt implicat în media de jumătate de secol. Am publicat ca scriitor 76 de cărți. Una dintre lucrări a fost publicată în India, în Franța, în Ungaria, Bulgaria, Croația, Serbia etc. Am publicat mai mult de 4.500 de articole, eseuri, interviuri, reportaje, din toată lumea. Unul dintre bloguri are mai mult de 7 milioane de vizualizări. Unul dintre cele mai bune articole a avut un sfert de milion de vizualizări. Sînt în domeniul turismului de mulți ani și am un site specializat pe turism. Există aproximativ 1.500 de materiale pe acest site, tulacki.net.

Prima dată în România?

Nu, desigur că nu. Am fost aici în anii ’80. A fost o perioadă foarte specială, pentru că, pe de o parte, era o destinație bună pentru noi să ajungem la mare. Pe de altă parte, regimul era foarte dur și îmi amintesc cîteva situații neplăcute – de exemplu, poliția încerca să evite contactul dintre străini și localnici, îmi amintesc foarte bine. Apoi am revenit în anul ’90, ca tînăr scriitor, la o conferință literară aici.

Ce ți-a plăcut cel mai mult în România? Care sînt momentele preferate?

Poate că cel mai bun răspuns este progresul pe care l-a făcut România. Este un progres enorm. Dacă e să fiu critic cu noi, aș spune că ați progresat mai bine ca noi în ceea ce privește turismul montan. Și văd această stațiune, Poiana Brașov, ca un exemplu foarte bun pentru Slovacia. Se presupune că sîntem cei mai buni pentru că avem Tatra Mare, panorame frumoase, dar, în servicii, sînteți înaintea noastră.

Ce știați despre țara noastră înainte de a veni aici?

Oh, multe lucruri. Mai mult despre perioada de dinainte, a regimului comunist.

Ce crezi că trebuie să facem pentru a crește numărul turiștilor străini în România?

Am un răspuns foarte personal, pentru că soția mea e într-un grup de prieteni care vine în România în fiecare vară pentru un tur. Dar este foarte personal, pentru că au recomandări bune. Dar, în rest, în Slovacia nu se știe despre posibilitățile turistice din România. Absolut deloc. Cred că cel mai bun lucru pe care ar trebui să-l faceți e să creați un oficiu care să disemineze informații despre turismul românesc. Și pentru noi ar trebui să fie o destinație perfectă.


Cum te numești și de unde ești?

Mă numesc Joachim Cecierski, sînt din Varșovia și sînt jurnalist, fac materiale pentru postul public de radio Polskie Radio, de mai bine de 20 de ani.

Prima dată în România?

Nu. Este a doua dată în România. Dar, un lucru interesant, familia mea e conectată cumva cu România: străbunica mea are o fiică pe nume Marina Voica. De cînd eram mic, am știut că o avem pe Marina Voica în familia noastră. Acum patru ani ne-a vizitat la Varșovia și sper că, într-o zi, cînd voi fi pentru a treia oară în România, o voi vizita și eu.

Ce știai despre țara noastră înainte de a veni aici?

Bineînțeles, știam ceva istorie a României. Știam despre biografia lui Ceaușescu, care m-a interesat foarte mult. Știam despre artistul care, în 1989, în Poiana Brașov, și-a dat foc în semn de protest pentru ce se întîmpla în România atunci. Cred că a fost în 2 martie. Și în anii ’80 aveam mulți români în Polonia. Am fost cumva conectați cu România. Soacra mea iubește România. Vine aici în fiecare an – abia a revenit după o lună prin România.

Știu, de asemenea, o istorie din umbră, lucruri care se știu în Polonia și în Europa, că aveați probleme cu corupția acum mulți ani. Cînd ați intrat în Uniunea Europeană, aveați probleme cu mita, cu corupția, că Uniunea Europeană a trebui să spună: „Stop!” Dar acum văd că sînteți pe o cale bună de dezvoltare și îmi place.

Ce ți-a plăcut cel mai mult în vizitele în România?

Îmi doresc foarte mult să văd Bucureștiul. Pentru că îmi plac marile orașe și îmi plac acele orașe ca Bucureștiul, care îmi amintesc un pic de Varșovia, cu monumente socialiste și stilul arhitecturii.

Brutalismul.

Da, cred că e istoric valoros și ar trebui să-l păstrați cît puteți. Dar îmi plac și Munții Carpați. Ca și în Elveția, poate o parte din Austria, aveți aceste locuri aici în care nu vezi altceva decît munți. Munți foarte frumoși, cer și pădure, în straturi, ca un tablou 3D. Nu mai vezi așa ceva în Polonia: dacă se găsește un loc vacant, se construiesc hoteluri. Și, bineînțeles, văd schimbările de aici: vă dezvoltați foarte repede. Aveți un aeroport nou, Aeroportul Ghimbav din Brașov, care este bun pentru regiune. Dar e bun pentru natură? Nu știu.

Da, e o linie foarte subțire între dezvoltare și protejarea mediului.

Și ce îmi mai place? Îmi plac românii, în primul rînd. Am văzut similarități între români și polonezi. Noi, polonezii, la început, sîntem foarte serioși, ca românii. Nu zîmbim pe stradă, cum fac italienii. Dar e ușor să intrăm în contact. Așa și cu românii, la început au o față serioasă, dar, după una-două întrebări, se deschid. Asta îmi place. Și cred că sînt onești, vor să-și spună povestea și să-și arate țara.

Ce crezi că trebuie să facem să creștem numărul turiștilor străini în România? Pentru că avem potențial, dar ceva nu facem bine și încercăm să înțelegem ce greșim. Poate, din exterior, vezi diferit.

Nu știu dacă Polonia e cel mai bun exemplu, pentru că, din ce știu, turiștii polonezi vin în România. Am vorbit cu Ramona, de la aeroportul Ghimbav: mi-a spus că, în ultimii trei ani, au avut un milion de pasageri, mulți din Katowice și Varșovia. Există zboruri directe din aceste două orașe mari. E un zbor foarte ușor.

Și nu atît de scump.

Este cît o masă la restaurant: am plătit de la Varșovia la Brașov și retur, zbor direct, 55 de euro – o nimica toată. E un zbor de o oră și 20 de minute. Ies din apartamentul meu din Varșovia și, în două ore, sînt în Brașov, în acest frumos oraș vechi din secolul al XV-lea. Urmăritorii mei de pe Instagram mi-au trimis mesaje la pozele postate: „Joachim, știu unde mă duc anul următor: la Brașov, sînt fascinat”. Și știu de la soacra mea, care vine des aici, că întotdeauna închiriază o mașină și merge pe Transalpina: ea spune că vede multe biciclete din Polonia, grupuri întregi de 50 de bicicliști.

Și ce mi-a spus Ramona de la aeroport e că majoritatea pasagerilor care vin la Brașov sînt oameni tineri care nu vin pentru Dracula. Bineînțeles, Dracula este un element, dar este foarte comercial. Vin mai mult pentru natură, pentru drumeții. Cînd am fost aici acum trei ani, am văzut trasee speciale pentru drumeții și pentru mountain bike. În Polonia am văzut abia acum. Acum trei ani am văzut biciclete de munte și electrice. În Fundata te iau cu elicopterul, pe munte, și cobori de acolo pe bicicletă. Este ceva excepțional. Dacă vreți să aveți mai mulți turiști, vindeți o experiență ca aceasta și vom veni.


Cum vă numiți și de unde sînteți?

Mă numesc Manisha Anand. Sînt din India, dar trăiesc în Londra de 12 ani. Sînt creator de conținut. Unii mă numesc influencer. Nu îmi place cuvîntul „influencer”. Cred că toată lumea poate fi influencer. Mie îmi place să spun că sînt creator de conținut. Creez conținut pentru parteneri din turism, hoteluri, restaurante, spa, oricine are nevoie. Toată lumea are nevoie de conținut: ajut brandurile și partenerii să-și promoveze destinațiile și serviciile lor.

Prima dată în România?

Este prima dată.

Care sînt primele impresii după trei zile de explorare a zonei?

Sînt plăcut impresionată. Nu mă așteptam la ceea ce am experimentat. Multă frumusețe naturală. Sincer, e o nestemată ascunsă. Cred că oamenii ar trebui să știe despre acest loc. Am senzația că oamenii n-au spus despre această destinație pentru că au vrut să o păstreze doar pentru ei. Acum voi spune tuturor că acesta este locul în care trebuie să vină dacă vor să se liniștească. Există ceva unic despre România. Sînt fericită că am venit aici.

Am văzut o stațiune frumoasă, cu oferte interesante pentru spa, wellness și relaxare, sau schi, există ceva pentru fiecare. Ieri am ajuns la Alpine Coaster Cheile Grădiștei, a fost cea mai frumoasă experiență. Abia aștept să mă întorc cu copiii mei de 16 ani. Cred că este grozav pentru familii. Ca rezidentă în UK, le voi spune tuturor prietenilor și familiei mele că acest loc oferă o valoare foarte bună pentru bani.

Ce știați despre România înainte de a veni aici?

Să fiu sinceră, am crezut că e un loc în care nu vrei să mergi, deoarece a existat o situație tulbure în ultimii cîțiva ani. Din cauza situației politice, ne-am gîndit să evităm această zonă. Nu mă simțeam confortabil să aleg locul ăsta pentru o vacanță. Știam că e un loc frumos, dar nu am avut o experiență directă: din familia mea, nimeni nu a venit în România, deci n-am avut pe nimeni care să-mi vorbească despre acest loc. Am văzut doar pe YouTube sau pe canalele de televiziune, dar acum, experimentînd țara, sînt prima persoană din familia mea care face acest lucru și abia aștept să mă întorc și să vorbesc despre asta. Sînt norocoasă să fiu aici, alături de oameni din atîtea țări diferite.

Ce credeți că trebuie să facem pentru a crește numărul turiștilor în România?

Cred că UK ar trebui să fie următoarea piață-țintă. Ce trebuie să dezvoltați este infrastructura. Aeroportul Brașov a făcut un lucru minunat cu zborurile spre UK. În momentul acesta, dacă aveți 3-5 zboruri pe săptămînă, ar trebui să creșteți numărul la 7-10. Dacă acest număr crește, trebuie să creșteți și promovarea. La World Travel Market Londra, care se întîmplă în fiecare an, și toată lumea participă. România poate să fie sponsorul principal pentru WTM și toată lumea o să știe despre acest lucru. Eu particip la WTM în fiecare an și am făcut acest lucru în ultimii cinci ani. Și am văzut țări care au devenit sponsor principal și au făcut acest lucru: au primit un stand principal și și-au arătat oferta turistică tuturor, într-un singur loc, celor 40.000-50.000 de oameni care participă la acest eveniment în fiecare an.

De asemenea, puteți merge la ITB Berlin sau FITUR în Madrid. Continuați să participați la aceste evenimente și să faceți mai multe infotrip-uri pentru creatori de conținut, nu doar pentru agenții de turism. Creatorii de conținut nu pot fi ignorați în ziua de azi: cu cît mai mulți creatori inviți în zona ta, dacă ei creează videoclipuri care ajung la mai mulți oameni, atunci conținutul se distribuie la mii și mii de oameni fără să faci foarte mult. Cred că acesta este primul lucru.

Dacă vreți să creșteți numărul turiștilor britanici care vizitează România, atunci veniți la WTM, participați la conferințe. Networking-ul este esențial. Și dacă aveți restaurante românești în Londra, faceți un parteneriat cu ele și promovați cultura, mîncarea, ceva tradițional, o prezentare pe ecran mare, poate o tombolă în care două sau trei persoane cîștigătoare să ajungă la o stațiune de schi. Așa creați un pic de vîlvăm, oamenii vor vrea să vadă ce se întîmplă și mai mulți turiști vor veni aici. Creați un plan de marketing digital și o strategie de marketing, pentru a crește și urmăriți cum funcționează creșterea. Să faci lucruri și să nu urmărești cum funcționează nu ajută. Sînt multe lucruri tehnice. Dar asta e important. Dacă faci o campanie, trebuie să ai un manager care vede de unde vine traficul, de unde vin cifrele, cine dă clic pe link și, dacă vezi 15 oameni care au dat clic pe link în UK, acesta este un semn bun.


Cum vă numiți și de unde veniți?

Sînt Henning Heilmann și vin din Austria.

Prima dată în România?

Este a doua oară, anul acesta. În primăvară, am fost la Sibiu, Sighișoara și acum sînt fericit să fiu aici, în Brașov.

Sînteți jurnalist?

Da, sînt jurnalist freelancer și blogger de turism.

Ce știați despre țara noastră înainte de a veni aici?

Înainte de a veni, am știut cîteva lucruri istorice, diferite tradiții din Transilvania, oameni de limbi diferite care locuiesc împreună, pașnic.

Ce v-a plăcut cel mai mult în călătoriile dumneavoastră prin România?

Mi-a plăcut foarte mult mersul cu bicicleta. Am mers cu bicicleta în primăvară, iar acum mi-a plăcut foarte mult aici, este foarte interesant. Mi-au plăcut Dracula, Castelul Bran și Dino Parc, a fost o aventură frumoasă.

Ce credeți că trebuie să facem pentru a crește numărul turiștilor din Austria?

Cred că trebuie să faceți cît mai cunoscută posibilitatea de a vizita țara, pentru că prietenii mei au spus că sînt foarte interesați de Siebenbürgen, de Transilvania, dar nu știu cum să ajungă. E o informație foarte importantă și unul dintre lucrurile principale.


Cum vă numiți și de unde sînteți?

Sînt din Estonia, numele meu este Dannar Leitman și am aproape douăzeci de ani de experiență în jurnalism.

Sînteți pentru prima dată în România?

Da.

În aceste trei zile ați avut șansa să descoperiți puțin această zonă. Care sînt primele impresii?

Cred că în turism toată lumea încearcă să descopere ceva nou, destinații noi. De exemplu, anul trecut senzația a fost Albania, toată lumea vorbea despre Albania. Să fiu sincer, România n-a fost niciodată în atenție. Bulgaria, de exemplu, a fost, acum aproape zece ani. Acum este Albania, cîțiva ani mai înainte a fost Muntenegru. Dar România, pentru mine, era un loc necunoscut în Europa. Nu știam prea multe. M-a surprins cît de ușor a fost să ajung din Tallinn, pentru că și Tallinn este un loc mic, conexiunile noastre nu sînt foarte bune, dar mi-au trebuit patru ore să plec din Tallinn la Varșovia și din Varșovia la București. Și cred că, avînd în vedere această conexiune ușoară și faptul că România e atît de mare și diversă, ar putea fi un loc foarte bun ca senzație pentru următoarele veri, ca toată lumea să descopere România.

Ce știați despre țara noastră înainte de a veni aici?

Prima amintire cu România a fost Nicolae Ceaușescu, pentru că eram mic atunci cînd am văzut la televizor ce s-a întîmplat. Apoi, bineînțeles, în 1994, Naționala de fotbal, cu Hagi, Dumitrescu, Răducioiu și ceilalți. După aceea, bineînțeles, știu despre Moldova, de istoria noastră comună din timpul URSS și că România era într-o situație similară cu țara noastră. Știu și că, uneori, în România, banii publici dispar. Dar altfel, am văzut cîteva filme românești și, pentru mine, toată această zonă din Europa Centrală și orașele din sud-estul Europei sînt destul de interesante, pentru că nu sînt atît de aglomerate, nu sînt atît de turistice încă. Poți găsi autenticitate.

Știu ceva istorie. Știu cîteva probleme geopolitice, dar nu știu atît de multe despre acestea: a trebuit să caut pe Wikipedia despre Valahia, Transilvania, Moldova și toate aceste diferențe. Cred că trei zile nu sînt suficiente pentru a cunoaște România, dar am văzut că infrastructura este bună. Am avut doar o problemă de a cumpăra bilete de autobuz în Brașov, pentru că aplicația din Brașov nu funcționa, a trebuit să aștept un SMS, care trebuia să aprobe plata. Dar altfel n-am văzut nici o problemă cu transportul sau hotelul, orașul e pregătit să fie descoperit ca destinație turistică.

Ce credeți că trebuie să facem pentru a crește numărul turiștilor care vin din străinătate, în special din Estonia?

Conexiunea aeriană e foarte importantă. Dar pentru că Estonia este o țară mică, trebuie să ai un feedback pozitiv din partea presei de turism și o campanie de social media. Avînd în vedere cît de bună este această conexiune, cred că e foarte ușor să obții o creștere.

Ce le veți spune prietenilor și rudelor despre această experiență în România?

Voi spune că, dacă vrei să vezi ceva nou și n-ai fost încă în România, mergi! E o țară minunată și cred că, în cîțiva ani, oamenii vor merge către locuri noi. România este, de fapt, o țară minunată de vizitat. Oamenilor le place să călătorească: merg în orașe, descoperă natura, plajele, le place ceva nou de văzut, original, autentic, iar România e o țară minunată. Și recomand, dacă cineva poate și vrea, să viziteze și Moldova: e interesant să înțelegi cum se dezvoltă aceste două țări și ce se întîmplă.

Exit mobile version