Caţavencii

S-a găsit soluția pentru agresorul livratorului din Bangladesh: ”Declarațiile sale sînt atît de retardate încît vor fi internate într-un sanatoriu pentru idei cu dizabilități”

Iată și o veste bună în cazul neplăcut al conflictului dintre un patriot adevărat și un om care vrea totuși să muncească. Puternic impresionate de declarațiile despre “sînge pur” și “subumanii ăștia”, autoritățile au decis să-i dea agresorului o proverbială mînă de ajutor și să-i asigure îngrijire de specialitate pentru ideile cu handicap mintal grav.

“Domnul agresor poate să fie liniștit, sîntem cu toții de partea sa și abia așteptăm să ne demonstreze puritatea sanguinitatii sale. Personal, tind să pariez că această puritate a fost păstrată cu sfințenie în cadrul aceleiași familii timp de generații bune,” a declarat procurorul de caz.

Aflat în arest, stimatul agresor se declară ofensat de faptul că domnii colegi de celulă îi pun mereu pe pernă “Harry Potter și prințul semipur”

“Îi rog frumos să înțeleagă, fie ei români sau suboameni, că eu nu citesc Harry Potter. Mie-mi plac basmele tradiționale, cu dacii care erau stăpînii lumii și credeau în Sfînta Treime, adică în Apă-Hrană-Energie”

 

Exit mobile version