Moda listelor nu e nouă. În anii ’50, comuniștii multiplicau, trăgeau la șapirograf și îmbogățeau listele cu trădători, chiaburi, năpîrci, putreziciuni, dujmani ai poporului și, pe cît era posibil, scriau în josul listelor: a se executa cu celeritate. Chit că asta însemna plutonul de execuție, Periprava, Aiud sau Canalul. Lucrurile erau simple: erai pe listă? Aleluia, ai belit-o. Știa partidul mai bine decît tine cine ce merită. Și cît. La revista Săptâmîna, a Securității, figuram și eu pe o listă (alături de mai toată generația mea): lista lui Manolescu. Trebuia să plătim intervenția străină ai cărei sclaveți eram: Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, doi sorosiști avant la lettre. După revoluție, am avut, din nou, cîteva liste interesante, sub sloganul „Liberali și țărăniști / Puneți mîna și munciți“. De ce să muncească? Păi, pentru că se ocupau cu chestii nașpa: traficau droguri, falsificau bancnote cu xero-sorosul color și îi aduceau pe moșierii care nu păpaseră salam cu soia.
Putem spune că avem tradiție. Mă gîndesc acum, că n-am încotro, la lista cu un singur locuitor, Patrick André de Hillerin, căruia i s-a cerut capul publicistic și rușinarea în piața publică. E ușor să iei gîtul cuiva, dacă nu ai posibilitatea să îi dai cu tifla. Îmi amintesc și acum liste întregi de jurnaliști, oameni politici, artiști cărora li se promitea, în România Mare, o strașnică și pilduitoare execuție publică. Ei, dar vremea lu’ Băsescu ați uitat-o? Era plină de nimurici care călcaseră pe becul admirației necondiționate față de cel care a fost, citez, „la înălțimea unei bune părți a intelectualității din țara asta“. Cel mai simplu e să faci o listă. Cu ce te arde pe tine la lingurică. Se vor găsi întotdeauna niște mocofani s-o poarte mai departe. Așa a fost, de curînd, lista rușinii, inventată de o psihopată care (m-am lămurit ulterior) nu avea nici o treabă cu sorosiștii, ci cu vacciniștii. Asta nu a împiedicat un sait îmboboșat să o răspîndească in extenso, chit că era clar că era secreția unei minți fugite cu pluta.
Na, că, de curînd, am dat de alta. Asta e mai boboșată, pentru că vine de la însuși guru, big bossulică. Părerea mea e că fiecare nebun e musai să dea pe goarnă ce-i trece prin cap, ca medicii să-și facă o idee. Și, dacă le-o sta în putință, să vindece bolnavul, care refuză tratamentul, dacă nu de psihopatie, măcar de menisc. Ideal ar fi să fie niște medici germani, care sînt mai îngăduitori. Lucrul care mă uimește peste măsură e că noua listă, preluată la minut de toți dușii, conține și persoane decedate. Cum dracu’ să interzici un mort? Îl dezgropi sau îl îngropi mai adînc? Nu contează. E ca sexul în batistă, rămîne măcar o mărturie.
Însă nu-mi pot reține o vagă melancolie. În vremuri mai grele, mai crîncene decît cele de acum, a mai existat o listă, însă foarte diferită. Un tip, Oskar, s-a decis să-și salveze de la moarte toți muncitorii, care întîmplător erau evrei. Pentru el nu lista rușinii, nu a sorosiștilor era țelul suprem, ci salvarea unor vieți. Aștept cu aceeași melancolie o listă a oamenilor în nevoie, în suferință, în durere, în singurătate, în sărăcie, pentru care un alt Oskar să se facă frate cu dracul, ca să-i aline. Bag de seamă că mai am mult de așteptat.