Așa cum ne așteptam, calificarea la baraj n-a trezit mari euforii. Semisuccesul (că nu-i succes, dacă nu mergem la Mondiale) n-a plasat nici măcar un binevenit bemol în aria tînguirii naționale. Corul plîngătorilor și-a văzut netulburat de treabă, strîmbînd din nas, din principiu. Vocile autorizate și-au refuzat și ele entuziasmul, venind cu argumente greu contestabile. “Sîntem întîmplări, nu avem un sistem fotbalistic”, afirmă mereu lucidul Andrei Vochin, pe prima pagină din Gazetă. Verdictul editorialistului cade nemilos, ca o lamă de ghilotină: “România nu știe ce joacă, cum joacă și pentru cine joacă”. Să-l contrazicem? Tocmai noi? Ne-am tocit pixul și nervii tot scriind în și despre țărișoara asta căreia îi lipsește o strategie națională, nu numai în sport. Cum să zicem că nu-i așa? Ne permitem doar o mică delimitare. “Cîtă luciditate, atîta dramă”, afirma Camil Petrescu, director la efemera publicație interbelică Foot-ball, subintitulată revistă săptămînală pentru deprinderea “jocului curat” în sport, artă, literatură, viața socială. Or, noi ne-am săturat să tot fim luciji – în sport, artă, literatură, viața socială. Noi nu mai vrem drame. Ne-am săturat de drame, ca alții – de România. Drept și prin urmare, îi vom acorda o drastică suspendare rațiunii, păcătoasa. Oricît de periculoși ne-ar fi adversarii (și sînt!), putem găsi argumente ca să-i batem. Le inventăm la repezeală. Îs mai greu detectabile, dar există.
De exemplu, în infernalele meciuri cu Andorra și Estonia n-am primit nici un gol. În schimb, am marcat 6 (șase). Dintre care 2 (două) din penalti și 4 (patru) din pălituri cu căpățîna. De aici rezultă cîteva chestii importante:
i) Avem cap, dom’le!
ii) Prin fluierul arbitrului, Cineva (ziceți-i cum vreți) îi pedepsește cu lovituri de la 11 metri pe cei care greșesc împotrivă-ne.
iii) Chiar dacă fundașii români (că Lobonț, cu Andorra, nici n-avea cum) mai comit omenești erori, ei bine, același Cineva apără și ferește poartă noastră.
Corolar:Pe lîngă atîtea capete, mai dă-ne, Doamne, și niște picioare!
Și să nu ne duceți pe noi în ispita de a compara echipele și cota adversarilor cu echipele vitejilor noștri – Getafe, Genclebirligi, Kuban Krasnodar, PAOK Salonic sau Asteras Tripolis. Lăsați-ne să ne pregătim pentru Rio! Chiar de n-am avea nici un motiv să fim acolo, putem născoci nenumărate pînă la barajul cu Grecia.
Acuma, pe bune, un pic de inconștiență nu strică. De ce să nu credem în șansa noastră? N-avem nimic de pierdut, în afară de calificare. Ne antrenează vremelnic Satana, dar cu noi este Dumnezeu – antrenorul român all time, îl bate la cur pe Puiu Iordănescu, antrenorul secolului XX. În fond, să ne amintim, epopeea Generației de Aur la World Cup ’94 a pornit dintr-un penalti ratat de galezi în meciul decisiv de la Cardiff. Deci se poate! Să-i mulțumim, dară, domnului Luis Van Gaal, care, prin mila Olandei, i-a învins pe păgînii otomani și ne-a calificat la baraj. Și să ne încredem în dictonul consacrat de echipa precautului Pițurcă: Norocul îi ajută pe cei băftoși!