“Sunt prea mari salariile bugetarilor!”, se ridică mii de voci virtuale, ruinând liniștea mediului online. Deja salariile bugetarilor din România sunt cele mai mari din Europa Centrală și de Est, ne spun niște surse. Bugetarii din România au salarii mult mai mari decât angajații din mediul privat, ne spun alte surse. Nicăieri în lume salariile de la stat nu sunt mai mari decât salariile din mediul privat, ne spune înțelepciunea populară, manifestată, desigur, pe Internet…
Cu ceva mai bine de o lună în urmă,
Academia Română a opinat, în cadrul unui proiect de strategie de dezvoltare pe termen lung a României, că statul ar trebui să găsească o modalitate prin care tinerii cărora le acoperă costurile de școlarizare să lucreze în țară o anumită perioadă. Propunerea Academiei, care este, de altfel, perfect rezonabilă și capitalistă, căci statul are dreptul de a-și recupera cumva investițiile, a fost primită cu înjurături și spume la gură. Cică statul nu are nici un drept, pentru că, în afara școlii gratuite, nu oferă nimic. Numai că studiile superioare nu înseamnă chiar un efort financiar de lepădat. Dacă ar fi dorit să facă o facultate în SUA, această Mecca a capitalismului fundamentalist, tinerii doritori de gratuități necondiționate ar fi trebuit să plătească zeci de mii de dolari.
Dar, dincolo de asta, una dintre problemele ridicate de către cei nemulțumiți de propunerea Academiei a fost că statul ar putea avea pretenții ca absolvenții să rămână și să profeseze în România de-abia după ce va oferi niște salarii decente și niște condiții de muncă OK.
Guvernul, urmându-și, de bine, de rău,
programul cu care a câștigat alegerile, a scos la înaintare legea salarizării unice. O lege care va duce, în câțiva ani, la o reașezare a salariilor din domeniul public. Deocamdată, în așteptarea dezbaterilor finale și a votului, se știe doar că salariile bugetarilor vor crește. Iar când spunem bugetari ne gândim și la medici, învățători și profesori, polițiști, pompieri etc.
Medicii erau unul dintre cele mai accesate exemple în timpul revoltei iscate de propunerea Academiei. Căci în educația medicilor se investește foarte mult, o perioadă îndelungată. În același timp, salariile medicilor, așa cum sunt acum, nu sunt deloc atractive, iar absolvenții de Medicină preferă să lucreze în străinătate după ce au supt tot ce era de supt de la sistemul românesc de învățământ, fără a se gândi că au vreo datorie față de cei care le-au plătit studiile.
Ei bine, conform propunerilor din noua lege,
salariile medicilor cresc. Și cresc destul de consistent. E drept, probabil că nu ajung nici așa la nivelul celor din străinătate, dar diferența nu mai este deloc monstruoasă, iar statul român devine un angajator interesant pentru personalul medical, cu atât mai mult cu cât oferă locuri de muncă în țara natală, în apropierea familiei, a prietenilor, a unor eventuale proprietăți.
Dar nu e bine nici așa,
fiindcă, totuși, nu e bine. Cresc salariile la stat, ceea ce, pentru românul de dreapta, este inacceptabil. E o asemenea devălmășie și lipsă de coerență în pozițiile românului de dreapta, încât oricum ai da-o nu e bine. Dacă salariile specialiștilor sunt mici, nu e bine pentru că aceștia pleacă. Dacă le cresc salariile, nu e bine pentru că e vorba despre salarii date de către stat, iar statul nu trebuie să dea salarii mari decât ca să-i țină pe oameni în țară, dar asta o spunem numai pentru că nu credem că statul poate da salarii mari, așa că nu riscăm nimic.
În general, afirmația că angajații
de la stat primesc salarii mai mici decât cei din mediul privat peste tot în lume este o prejudecată care se bazează pe tradiționalul urechism. Există nenumărate state ale lumii, ba chiar printre cele foarte capitaliste, în care salariul mediu din administrația publică este mai mare decât salariul mediu din mediul privat. Franța e un astfel de exemplu și nu e singurul.
Dar să spunem că ar fi România singurul loc din lume unde salariile de la stat ar fi mai mari decât cele din mediul privat. E rău, nu? De ce? Pentru că toți oamenii vor vrea să lucreze la stat? Wow, ce oportunitate! Înseamnă că locurile de la stat, fiind foarte căutate, pentru că sunt bine plătite, se vor ocupa în urma unor concursuri unde va exista o concurență reală. Dacă oamenii buni, bine pregătiți, vor vrea să câștige mai bine angajându-se la stat, atunci statul va avea angajați mai buni, mai performanți. Va rămâne mediul privat fără oameni pregătiți? De ce s-ar întâmpla asta? Nu trăim, oare, într-o economie de piață funcțională, concurențială? Dacă da, atunci patronul din mediul privat va mări salariul oamenilor lui buni, pentru a-i păstra. Cam asta este economia de piață, de dreapta. Dacă patronul nu-și permite să plătească un salariu mai bun, înseamnă că afacerea lui este, oricum, șchiopătândă, incapabilă să facă față concurenței.
Din când în când,
dacă are nevoie cu adevărat de oameni buni, capabili, de exemplu, să lucreze cu fondurile europene, fără a mai lăsa instituțiile statului să fie căpușate de firme de “consultanță” pentru fonduri europene, statul poate interveni ca un jucător viabil pe piața muncii. În capitalism, mediul privat n-are decât să reacționeze și să egaleze ofertele, cel puțin, pentru a satisface cererile oamenilor bine pregătiți. Se întâmplă, iată, ca statul, fără a aplica o politică intervenționiștă, ci pure principii ale economiei de piață, cum ar fi legea cererii și a ofertei, să ajute la creșterea nivelului de trai al angajaților din mediul privat.
Ba e chiar recomandat ca statul român să mai intervină din când în când pe piața muncii, să mai ridice miza. Pentru că fără o creștere a salariului minim, majoritatea angajatorilor români s-ar mulțumi să ofere cât mai puțini bani, țintind profituri cât mai mari. Păstrând salariile din administrația publică, din învățământ sau din sistemul medical la un nivel scăzut, statul n-ar face decât să permită și angajatorilor privați să țină costurile cu forța de muncă foarte jos, pentru că “nu există alternativă”.
Asta, în țara în care 59,4% din persoanele care au un loc de muncă se află în risc de sărăcie. Da, asta e realitatea: în România, conform Eurostat, 59,4% din salariați se află în risc de sărăcie. Atât de bine plătesc atât statul, cât și angajatorii privați. Dar măcar suntem primii din UE la acest indicativ. După noi, la distanță mare (doar 30% din angajați) sunt bulgarii, iar pe locul trei sunt portughezii.