E seară în Guineea, iar, și toată jungla face nani, furiș se mișcă africanii, vînînd o Cupă de cleștar. Cupa Africii ne stimulează, iacătă, organul liric, atît cît o fi el – mic, în comparație cu poezia unui ditamai Continentul Negru. D.p.d.v. literar, rămîne aceeași plăcere. Conceptual, însă, ne-am inhibat. După faza grupelor, ne-au încolțit niște idei contradictorii, în căutarea adevărului. Pare o fiță sau o labageală, mai ales azi, cînd ți se reclamă opinii ferme, opțiuni tranșante. A belit-o dialectica!
Oricum ai da-o, tot (de) prost ieși. Dacă zici că turneul african e sensibil sub cel european, treci drept neocolonialist, corporatist, nord-atlantist, nepăsător în fața unor jucători constrînși la sclavie de-a lungul secolelor. Dacă, în schimb, afirmi că Africa merită o șansă, că înapoierea ei stă (și) în faptul că Occidentul i-a exploatat doar enormele resurse naturale, tocmind pe mai nimica mîna (în fotbal, piciorul) de lucru, ei bine, vor veni alții să se pună cu doctrina pe tine: că ești tiermondist expirat, progresist răsuflat, multiculturalist eșuat (ergo, comunist criminal) și că ai abdicat de la setul de valori fundamentale, de la principiile axiologice care au fondat fotbalul, adicătelea civilizația modernă. Da, e un moment delicat.
Just a game? Ne-ar plăcea, ar fi ca-n vremuri mai calme, cum n-au fost niciodată. Am zice atunci că Guineea Ecuatorială e un fel de Gloria Bistrița, favorizată de arbitrii găzdari. Că ne enervează fițoșii din Coasta de Fildeș. Că Algeria, fără sclipici, fără verva de la Mondiale, nu mai e nici măcar echipa B a Franței. Și că ne-a plăcut îndeosebi Africa de Sud, cu niște tineri mai naivi, dar mingicari și pozitivi în joc. Am spune și noi mai multe, da’ sîntem presupus vinovați, orice am debita. Credeam, naiv, că doar ne cotonogim pe terenul de joc. Am ajuns (iarăși, în secolul XXI?) să ne ciocnim între civilizații. Departe de Africa, mii de kilometri, s-au mai pus niște paie pe foc – la întîlnirea presupus amicală dintre Bayern ai noștri și Al Hilal ai lui Reghecampf. Un meci al prieteniei, sponsorizat de Volkswagen, a sfîrșit prin a-i supăra pe toți: pe șeicii saudiți – pentru lipsa de respect arătată; pe parlamentarii și jurnaliștii nemți – pentru cauționarea unui regim care nu respectă drepturile omului și ale femeii. Să mai zicem? Zicem iar, a nu știu cîta oară: înnebunește lumea, maică!
E ca-n bancul vechi, ăla cu hoțul care tot fura piese dintr-o întreprindere de instrumente muzicale, credea el. Și se plîngea: bă, nene, io-l montez să fie hacordion și, al naibii, tot Kalașnikov iese! La fel și cu noi, la Cupele de pe alte continente: orice am comenta despre fotbal, tot (geo)politic se interpretează. Hai, băieți, că se poate, e interesant! Hai Cupa Africii pe națiuni!