Nichita Stănescu
– E adevărat că, dacă ți-aș săruta talpa piciorului, ai șchiopăta pentru o vreme, de teamă să nu-mi strivești sărutul?
– Uau, nu știu.
– Dar tu ce crezi, ai șchiopăta sau nu?
– Băi, chiar nu pot să-mi dau seama acum.
– E o situație ipotetică, oricum, îți dai seama că n-o să se-ntâmple. Eram doar curios, poți să zici orice.
– Știu, dar chiar nu-mi dau seama și nici nu vreau să te mint.
– Am întrebat-o și pe Camelia și ea a zis că ar șchiopăta.
– Serios?
– Nici măcar nu s-a gândit. A zis imediat că da.
– Uau.
– Așa-ți dai seama cine ține la tine și cine nu.
– Băi, chiar nu știu, poate că aș șchiopăta și eu, dar nu pot să-ți zic sută la sută sigur și pe urmă, dacă vreodată chiar îmi săruți talpa piciorului, nu vreau să fii dezamăgit.
– Ți-am zis că n-o să se-ntâmple. Era doar o chestie ipotetică. Nu vreau să iau vreun microb. Totuși, cu talpa aia ai călcat pe jos și-am văzut că tu mai intri încălțată în casă.
– Ce vrei să spui?
– Nimic, doar ce-ai auzit.
– Adică-s nespălată?
– Nu, n-am zis asta.
– Ți-e scârbă de talpa piciorului meu?
– Chiar n-am vrut să se-nțeleagă asta.
– Fix așa se înțelege.
– OK, știi ce, ca să nu rămâi cu o impresie greșită, chiar o să-ți sărut talpa piciorului.
– Serios?
– Foarte serios. Ia dă picioru-ncoace.
Poetul se ridică de pe scaunul lui, apucă piciorul femeii și-l sărută scurt, respectând regula de cinci secunde, adică atent să nu treacă vreun microb de pe talpă pe buzele lui.
– Acum ridică-te.
– De ce?
– Uite-așa, să vedem dacă șchiopătezi de frică să nu-mi strivești sărutul.
– OK.
– Hai, ridică-te odată și mergi un pic.
– Băi, simt că trebuia să-ți spun ceva înainte.
– Ce e?
Femeia se ridică de pe scaun și făcu trei pași. Poetul rămase cu gura căscată. Ea șchiopătase.
– OK, deci ce nu ți-am spus e că am căzut ieri cu bicicleta când ieșeam din Herastrău și am rămas cu șchiopătatul ăsta nasol. Sper să-mi treacă repede.