Poarta temniței se dădu icnind din greu la parte, solemnă ca un discurs de ziua eroilor. Reporterul intră cu sfială sub boltă și pașii i se pierdură prin noroiul gros al curții, pe coridoare întortocheate, pînă cînd, în sala mică de la etaj, îl găsi ținîndu-și capul în mîini pe viteazul de pe Neajlov.
– Mihai? întrebă reporterul nesigur.
– E domnul Mihai, da? Învață să vorbeșți frumos, altfel va fi vai de pielea ta!
– E o amenințare, domnu’ Mihai?
– Un sfat provenit din experiență proprie, zise voievodul întorcînd capul și privind parcă înlăuntrul său. Ce anume pohtești de la mine? întrebă obosit, trăgînd mai aproape ghiulelele atîrnate de picioare
– Vai, cum vă chinuie! Atîtea ghiulele! exclamă reporterul.
– Astea le-am luat de la turci la Călugăreni! întări voievodul cu mîndrie.
„Tot cu marfă proastă ai dotat și tu armata!“, gîndi cu scîrbă reporterul. De zis, însă, zise admirativ:
– Cît curaj nebunesc! Povestiți-mi, cum ați reușit?
– A, păi cu prima a fost simplu, am luat-o din goana calului.
– Pasionant! Și restul?
– Restul le-a luat Regimentul 14 Infanterie.
– Ce bravi eroi, aș vrea să le strîng mîinile! izbucni reporterul cu patos. Unde i-aș putea găși acum?
– Eh, s-au mai împrăștiat și ei, sărmanii. Unul ici, unul colo, dar cei mai mulți și ici, și colo, și dincolo…
– Nu cred că înțeleg…
– Ia și tu o ghiulea în plin și vei înțelege.
– Ați fost condamnat la moarte, schimbă reporterul brusc vorba.
– Așa este.
– Și pentru cînd a fost programată vizita gîdelui?
– Pentru ieri dimineață.
– Și s-a amînat?
– Nu, s-a executat. Mie nu-mi place să pierd vremea. O viață are omul, ce s-o mai lungim atîta?
– Și cum vreți să vă cred cînd vă văd aici, în fața mea??? De ce sînteți acum viu dacă ați fost executat???
– PENTRU CĂ EROII NEAMULUI ROMÂNESC NU MOR NICIODATĂ! grăi voievodul, ridicîndu-și capul cu mîndrie pînă aproape de grindă.
– Am înțeles, oftă învins reporterul. Totuși, acuzațiile au fost destul de grave. Control abuziv al frontierei, tentativă de construcție fără autorizație, tentativă de finanțare din surse din afara spațiului comunitar…
– Minciuni sfruntate! protestă domnul Mihai.
– Am publicat eu stenogramele în care spuneți „Vom face un zid și îi vom face pe turci să plătească!“.
– „Vom face un zid cu piepturile noastre și îi vom face pe turci să plătească pentru nelegiuirile lor!“ Vezi dacă eșți clănțău și publici fără să verifici?
– Sînteți suspectul principal în dosarul M…
– Ai grijă ce spui, să nu-ți greșească ăștia cipul din vaccin, rînji voievodul.
– Voiam să zic dosarul „Make Romania Great Again“. Sînteți familiarizat cu cazul?
– „Make Romania Great Again“ sună a lozincă scrisă pe o șapcă de prost. Nu, nu cunosc.
– Ați incitat la disoluția statelor de drept. Vă citez tot din stenogramă: „Asta-i pohta ce-am pohtit: Moldova, Ardealul și Țara Românească!“.
– Și cînd eram tînăr le promiteam mîndrelor și luna de pe cer. Mi-au făcut turcii dosar de copyright infringement pentru fiecare babardeală?
– Dar acuzația de trădare de țară cum o comentați? interveni tăios reporterul.
– Care țară? Țara Moldovei, Țara Ardealului sau…
– Deocamdată doar Țara Românească, zîmbi strîmb reporterul. În timpul bătăliei de la Șelimbăr ați fost auzit clar cum i-ați ordonat boierului Buzescu „Predă-te!“
– E o neînțelegere…
– Vă rog, explicați-mi!
– Tolomacul a pornit de capul lui, ardelenii l-au prins în ofsaid, mi-a stricat schema de joc și atunci am urlat furios „Preda, te…“, dar au început să bubuie tunurile și mi-au acoperit glasul.
– Ar trebui să scrieți o carte în care să explicați care este adevărul, spuse reporterul.
– La asta lucrez acum cu Lucian, ajutor de paharnic.
– Ajutor de paharnic?
– S-a prezentat ca turnător, dar pretinde că se pricepe și la hronici. Vom vedea, zise Viteazul, lăsîndu-și capul ușor pe masă. Dar uite că s-a terminat timpul vizitei. Mai vrei să mă întrebi ceva?
– Măria Ta! exclamă reporterul, copleșit în final de aura voievodului. Voi reveni săptămîna viitoare. Să-ți aduc ceva? Dorești ceva anume?
– Poți să-mi aduci o șapcă. La vîrsta mea am deseori momente cînd uit și îmi plouă în gît, zise domnul Mihai, luîndu-și capul subțioară și plecînd demn.
– Și ce să transmit fanilor înflăcărați, voinicilor care și-au luat numele după Măria Ta și acum protestează în fața închisorii?
– Spune-le că le apreciez alegerea. Mihai e un nume foarte frumos.
Rămas singur, reporterul se întrebă dacă să transmită mesajul voievodului întocmai sau nu. Dacă era sincer, cei cinci-șase Mihai s-ar fi bucurat. Dar cum să-i favorizeze pe aceștia față de restul, numiți Decapitare, Execuție, Circumcizie, Descăpățînare, Ghilotină, Bardache, Securilă…