12 mai
Iar m-a sunat Ancuța, ca să se plângă. De două luni i-au închis ăștia hanul și nu mai suportă. Zice că așa ar asculta o povestire în ramă de-i vine să se urce pe pereți. Am încercat să-i spun eu una, dar nu e același lucru pe Zoom. Trebuie să fie mai mulți în jurul mesei și să deșertăm ulcele cu vin vechi și să se plimbe printre noi mirosul de pui la țiglă cum se plimbă acum, în drum spre piață, pensionarii cu declarație pe propria răspundere.
Cu banii nu stă așa de rău. A mai făcut livrări în perioadă asta, deși până la călugării de pe Rarău nu că se răcește mâncarea, dar iese și din termenul de valabilitate.
15 mai
În sfârșit, relaxarea. Nu vă închipuiți ce greu mi-a fost. E imposibil să faci descrieri kilometrice de natură când stai la tine-n casă și ieși doar cu declarație. Descrie tu un stejar secular dacă nu-l ai în fața ochilor. Poți? Nu poți! Mereu, când încercam să descriu un copac, îmi ieșea că arată ca un băț gros înfipt în pământ și cu multe frunze verzi în partea de sus. Nu pot să intru în istoria literaturii cu asemenea descrieri de natură.
17 mai
Am ieșit iar la vânătoare, dar fără mare succes. Inițial, am crezut că am împușcat un urs, dar era doar Ion Creangă, care nu s-a mai tuns de când a început pandemia.
23 mai
Am o nouă idee de roman: un cioban din vârful muntelui pleacă la șes cu turma lui de oi și, pentru că nu mai dădea nici un semn de viață, soția lui, pe nume Vitoria Lipan, începe să se gândească la ce e mai rău: că l-a amendat Poliția Locală din cauză că n-avea declarație.
25 mai
Am ieșit iar la vânătoare și iar n-am avut succes. Inițial, am crezut că am împușcat o căprioară, dar de fapt glonțul meu și-a ratat ținta. Tatăl lui Nicolae Labiș o împușcase. Așa cum era normal, le-am lăsat lor căprioara și eu m-am întors acasă cu mâna goală. M-am ales doar cu câteva descrieri de natură pe care-o să le citiți în următorul meu volum de povestiri, al treilea pe luna asta.
1 iunie
Ancuța e în al nouălea cer. Vreau să spun că am numărat de mai multe ori, ca să fiu sigur, și mereu mi-a dat la fel. Pur și simplu, nu mai poate de fericire. Bate din palme și joacă,ba pe un picior, ba pe altul. Da, oameni buni, s-au redeschis terasele, și, odată cu ele, și Hanul Ancuței, care are o terasă cu ziduri groase, ca de cetate, în cuprinsul căreia se pot oploși oameni, vite și căruțe fără să aibă vreun necaz dinspre partea hoților. Doar chelnerii ce-i mai fură la notă, dar asta e altă discuție.