Caţavencii

Scene istorice și contemporane – Hater-ul

Matei era hater și, pentru că nu voia să lucreze cu program fix la corporație, își deschise propria afacere. O firmă de consultanță.

Fiecare client al lui primea de la Matei sfaturi prețioase, în lipsa cărora ar fi făcut greșeli capitale în business.

– Nu, n-are rost să vă deschideți covrigărie, zicea Matei cu un aer de expert în care se amesteca satisfacția parșivă a deșertăciunii. Covrigăriile nu mai merg din 2009, românii au crescut ca nivel de trai, nu mai vor să audă de covrigi.

– Și atunci ce să deschid?

– Orice altceva în afară de covrigărie.

– Un magazin de vinuri?

– Magazinul de vinuri e cea mai mare prostie din lume. Se găsesc vinuri pe toate drumurile. De ce-ar cumpăra lumea vinuri de la tine în loc să le ia de la Carrefour sau de la Mega, unde sunt și mai bune, și mai ieftine?

– Aș putea să aduc o selecție de vinuri mai bune.

– Cu fața aia a ta? Nu cred.

– Și atunci ce afacere să deschid?

– Orice în afară de covrigărie și magazin de vinuri. Practic, orice.

– Cum se face că tocmai ideile cu care am venit până acum erau singurele variante greșite?

– Habar n-am. Eu sunt aici ca să ofer consultanță în afaceri și pot să spun cu mâna pe inimă că ce mi-ai spus până acum sunt niște idei groaznice.

– Și-atunci ce să deschid?

– Orice altceva.

– Un service auto?

– Nu știu cum se face, dar într-un Top 3 al celor mai proaste afaceri posibile, service-ul auto e de departe pe primul loc. E o idee extrem de proastă. E plină țara de service-uri. Plus că acum mașinile sunt ieftine. Dacă ți se strică mașina, n-o duci la service. Îți cumperi alta. 90% din service-uri vor da faliment în următoarele două luni.

– Pare cam exagerată predicția.

– Aveți încredere în mine, că știu ce vorbesc. Eu trăiesc din consultanță în afaceri.

– Atunci să-mi deschid un dealership auto, să vând mașini?

– Nu e de viitor. Lumea o să meargă din ce în ce mai mult cu trenul.

– Atunci ce afacere să-mi dechid? Aia, nu, aia nu… Nu mai pricep nimic.

– V-am zis, orice în afară de covrigărie, magazin de vinuri, service auto și dealership de mașini.

– Orice?

– Orice!

– Atunci o să-mi deschid o firmă de consultanță.

– E cea mai mare prostie pe care am auzit-o vreodată, efectiv au început să-mi sângereze timpanele.

– De ce? Văd că tu ți-ai deschis firmă de consultanță.

– Da, dar nu prea merge treaba. Până acum toți oamenii pe care i-am consiliat și-au închis afacerile. Trei dintre ei s-au sinucis, al patrulea urmează și, din câte văd, tu o să fii al cincilea.

Exit mobile version