Dacii
– Tinere, ai aflat vestea cea mare?
– Ce veste?
– Ai câștigat la loterie.
– Hopa! Loteria aia la care mă gândesc?
– Exact! Ai onoarea să-i duci personal lui Zalmoxis, pe lumea cealaltă, ultimele mesaje și rugăminți din partea dacilor.
– Nu s-ar putea să refuz onoarea asta? Știi, eu niciodată nu m-am considerat o mare figură.
– Nu mai vorbi așa despre tine! Ești un băiat plin de calități, chiar meriți să stai de vorbă cu Zalmoxis.
– Aș zice pas de data asta.
– Nici să nu te gândești. Lumea te așteaptă deja cu sulițele ridicate. Trebuie doar să sari în ele.
– Uite, chiar nu sunt omul potrivit să duc un mesaj. Ții minte când m-ai trimis să cumpăr doi viezuri, zece ouă de barză și niște brânză de mânz? Am venit acasă fără viezuri. Am uitat complet de ei. Asta e problema mea, uit repede. O să ajung în fața lui Zalmoxis și n-o să știu ce să-i zic, pentru că am uitat mesajul. Și nici nu pot să-mi notez pe ceva, pentru că civilizația noastră nu folosește un alfabet scris.
– Știi ce? Nici nu contează. Dacă te vede Zalmoxis, înțelege imediat mesajul, pentru că e zeu și știe tot. A fost și la Vrei să fii miliardar…
– Păi, atunci poate să prindă mesajul și dacă nu ajung la el.
– Și oamenii ăia care au venit cu sulițele?
– Ce-i cu ei?
– S-au deranjat degeaba?
– Spune-le că nu m-ai găsit acasă.
– Nu e păcat de efortul lor? Unii au făcut o zi pe drum ca să ajungă aici. Uite ce e: putem să nu te mai trimitem la Zalmoxis, dar dă și tu ceva, ca să nu zică oamenii ăia cu sulițele că au venit degeaba.
– Adică să dau șpagă?
– N-am folosit cuvântul șpagă. Nici măcar nu e un cuvânt dacic, pentru că nu conține litera z. Banii sunt mai mult un fel de… despăgubire. Ca să nu zicem că am făcut degeaba tragerea la sorți.
– OK, ia de aici, sunt toți banii mei. Acum trageți la sorți un alt nefericit pe care să-l trimiteți la Zalmoxis.
– Așa, mulțumesc. Apropo, vrei să-ți spun un secret? Niciodată n-am aruncat pe cineva în sulițe. Mereu am căzut la mica înțelegere.
– Ce?! Și Zalmoxis? N-a zis nimic?
– Sincer, nici nu cred că există.
Mihai Viteazul
– Boier Giani Buzescu, am înțeles că mă vorbiți pe la spate.
– Nu e adevărat, Măria Ta.
– Ba da, ba da, așa este. Mă vorbiți de la spate și mă porecliți.
– Eu n-am auzit nimic. Vă jur! Nu știu nimic de nici o poreclă.
– Nu știi că mi se zice Viteazul?
– E prima oară când aud. Adică știu că Măria Ta e viteaz, dar nu știam că vi se spune Viteazul. Pentru mine, sunteți domnul Mihai.
– Prostii! Domnul Mihai e nume de instalator. Îmi place Viteazul. Vreau să-l fac vornic pe cel care mi-a dat porecla asta, dar dacă tu zici că nu știi nimic…