Caţavencii

Schimbarea la farsă a SRI

Odată cu Eduard Hellvig și cu Adrian Țuțuianu, noul șef al Comisiei de control din Parlament, SRI trece printr-un proces vizibil de îmblânzire și printr-unul invizibil de ascundere a rahatului sub preș.

SRI vrea să se apropie de “consumatorul” de securitate, de “client”, motiv pentru care Hellvig a născut un Ghid de conduită etică. Iată ce spune Hellvig: ”J.W. Goethe spunea că «acolo unde trebuie să încetez să mai fiu moral, nu mai am nici o putere», iar această logică este cu atât mai plină de înțeles și de semnificație pentru angajatul unui serviciu de informații”. Da, gargară de tocilar, vrăjeala aia cu care te gândești că poate îi e milă profesorului și-ți dă un 5. Ghidul mai face bine și la “asigurarea unui climat de muncă adecvat, a unor practici și atitudini corespunzătoare atingerii obiectivelor profesionale subsumate dezideratelor de securitate ale României”.

Oamenii ăștia sunt insuportabil de prost pregătiți în a ne prosti. Ghidul ar vrea deci să ne arate nouă că sereiștii sunt de azi mult mai responsabili, mai human friendly, adică Ghidul este o operațiune a SRI de se spăla, cum se spală pisicile: se ling. După dosare penale făcute împreună cu DNA, după ce Florian Coldea a fost prins jucându-se cu puța în banii lui Ghiță, după ce ani de zile a livrat înregistrări celui matol, după ce și-au infiltrat oameni în presă, în Justiție, în Parlament, după ce membrii Comisiei de control din Parlament se comportă în fața șefilor SRI ca niște preșuri, după ce habar n-avem de afacerile Serviciului, după ce multe altele, Hellvig vine cu acest Ghid etic să ne arate că de-acum sereiștii vor călca pe gât democrația cu mult mai multă grijă.

Nu mă pot abține, mai dau un citat: “Gândirea etică este o parte a eforturilor noastre zilnice”. Ce dracu’ or fi învățat toți ăștia la academiile alea de securiști pe care și le trec toți în CV? Chiar nimic nu i-a învățat Gabriel Oprea?

Exit mobile version