În întunecatul Ev Mediu nu se orbecăia mult. Oamenii mureau cît ai zice „gripă“, „apendicită“ sau „abces la măsea“. Ideea de bază era să fii precoce, să te bucuri de viață încă din primele ei minute, să faci ce ai de făcut pînă dă peste tine primul tetanos. Un tînăr sîngeros ca Vlad avea și mai puține motive să spere în longevitate.
Așa că, de mic, Țepeș s-a grăbit să bifeze lista cu obsesii personale. Vorbim aici de toate realizările propuse, cu nume, prenume, dată și loc, și, bineînțeles, motivul tragerii în țeapă. Prima lui domnie, la numai 17 ani, a fost, ca și nașterea sa, prematură. Cînd s-a suit pe tron doar ca să coboare în fugă două luni mai tîrziu, Vlad avea la activ o experiență de invidiat. Presat de timp, cunoscuse de timpuriu exilul, limba turcă și sexul cu adulți în beneficiul carierei. Chiar dacă uzurpatorul Vladislav al II-lea a reușit să-i împrăștie bașbuzucii și speranțele, Vlad nu s-a lăsat. Peste doar șapte ani el revine la domnie cu toată energia unui bătrîn de 24 de ani. Să explicăm puțin starea de spirit în care se aflau, la 1455, boierii care-l aclamau îngîndurați pe noul domn. Cu puține excepții, erau aceiași boieri care îi decapitaseră tatăl, pe Vlad Dracul, aceiași boieri care îi îngropaseră de viu fratele și, desigur, aceiași boieri care îl izgoniseră în 1448, cu bașbuzuci cu tot, de pe tron. Nu era deloc ușor să fii boier pe vremea lui Vlad Țepeș, cu asta putem fi cu toții de acord. Vlad a vrut să modernizeze statul imediat, dar i-a luat cîțiva ani să strîngă în jurul unui proiect național toată clasa politică. Pînă la urmă, în duminica de Paști a anului 1459, i-a adunat pe boieri la un ospăț și a tras în țeapă jumătate din ei. Cu cealaltă jumătate a construit faimoasa cetate Poenari din creierii munților, la care, ca să ajungi teafăr, trebuie să fii ori nebun, ori alpinist turc.