În august 1595, Ştefan Răzvan cobora încet de-a lungul unui trunchi de brad ascuţit la unul din capete. Unui asemenea par poporul îi spune ţeapă sau ţăruş, dar pentru fostul domn al Moldovei, care ieşea din istorie cu bucile strînse şi cu ochii holbaţi, aceste nuanţe nu mai contau. Noul domn, Ieremia Movilă, privea alunecarea meticuloasă a înaintaşului său – frînată, cînd şi cînd, de organele interne – şi se scărpina în barbă gînditor. Asta avea să fie singura lui crimă politică, îşi zise, şi o porni val-vîrtej către Suceava, mîngîindu-se cu gîndul că, la urma urmei, omorîse un ţigan.
Ieremia Movilă a fost educat în Polonia şi instalat pe tron de Ian Zamoysk, cancelarul Serenissimei Republici. Cu o întrerupere de trei luni, datorată lui Mihai Viteazul, în 1600, Movilă a domnit 11 ani peste o Moldovă ocolită de pîrjoluri majore. Chiar dacă le datora polonezilor supunere şi 30.000 de zloţi pe an, Ieremia a semnat tratate de pace cu toată lumea, excepţie făcînd lăcustele şi febra tifoidă. Cînd Mihai Viteazul a înţeles că Moldova nu moare de nerăbdare să-şi trimită răzeşii în bătaia iataganelor turceşti, a invadat Iaşiul, făcîndu-l pe omologul său să-şi bată recordul de galop pe timp de noapte. Dar Movilă ştiuse să stîrnească dragostea polonezilor, care la acea vreme, după cum povesteşte Sienkiewicz, duseseră arta războiului la apogeu. Garnizoana lăsată de Mihai Viteazul a avut o singură şansă. Ea s-a numit Ionuţ, un stegar de 16 ani, lăsat în viaţă ca să dea detalii urmaşilor. În lungul interval de pace care a urmat, Ieremia Movilă a construit mănăstirea Suceviţa şi i-a încurajat pe tinerii moldoveni să abandoneze măciuca, arcul şi violul în favoarea studiului. Copiii codrilor, obişnuiţi să doboare bouri cu pumnul şi să învîrtă deasupra capului urşi, au fost trimişi la Lvov, Cracovia sau Cameniţa, să deprindă arta, filozofia şi latina în pauzele de sex medieval, cînd nevestele panilor îi lăsau să-şi adune izmenele şi paloşul de pe jos. Ieremia Movilă a murit în patul lui, de bătrîneţe, fiindcă, pe atunci, bătrînii nu-şi mai puteau reveni nici măcar după o otrăvire uşoară.