Marele avantaj al Evului Mediu era că, trăind în el, îți puteai împlini visele. De obicei, visele erau legate de uciderea în chinuri a dușmanilor, a familiilor lor și a cunoscuților familiilor lor. Practic, se visa la fel ca azi. Atît că în zilele noastre oamenii sînt mai mult duși cu vorba, după cum stau mărturie țepele din Piața Victoriei.
În 1431, în fortăreața Sighișoarei se naște Vlad Țepeș. Era un copil de greutate normală, patru kile două sute, dar ceva mai lung ca alți copii, mai subțire și cu capul ascuțit. Cînd a fost extras din burta mamă-sii, femeia a urlat ușurată, ca și cum ar fi fost scoasă din țeapă. „Totulu au mersulu bene“, s-a mulțumit să noteze cronicarul curții, un alcoolic neatent la nuanțe, incapabil să înțeleagă ce e aia o premoniție. Lucrul ăsta l-a și costat mai tîrziu, dar el era atunci prea beat ca să priceapă că parul în care stă înfipt are ca punct de plecare ideile pruncului ascuțit.
La numai 11 ani, Vlad Țepeș a fost trimis ostatic la curtea lui Murad al II-lea. Potrivit unui obicei turcesc, aici a întreținut relații diplomatice prelungite atît cu Sultanul, cît și cu întregul Minister de Externe otoman. La acest capitol a fost însă depășit de fratele lui, Radu cel Frumos, numit așa pentru inteligența lui provocatoare, care a transformat corpul de gardă al haremului într-un club select de pedofili. După opt ani, în 1448, Vlad Țepeș trece Dunărea însoțit de spahiii lui Mustafa Hassan, și ia tronul Valahiei. Pentru un puști de 17 ani care purta cu sine, freudian, ideea penetrării diplomatice, cele două luni de domnie au fost insuficiente. N-a reușit să tragă în țeapă decît cîțiva boieri nevinovați, dar aflați la îndemînă, grosul condamnaților avînd de așteptat cel de-al doilea lui mandat, cel din 1455.