– Haideți, domnilor, chiar nu are nimeni niște bani de săraci să-și plătească Raluca amenda? insistă ministrul Voiculescu.
– Eventual să plătească și pentru tine? susură ironic Bode.
– A, da, că aveam și eu una, rîse mînzește Voiculescu.
– Una… deocamdată.
– Bode, iar începi cu glume din alea de gardieni publici? Serios, cine ar fi atît de fraier să fie prins de două ori fără mască în nici o săptămînă? Să știi că mă subestimezi, colega, îl privi Voiculescu pe Bode pe deasupra ochelarilor. De data asta am avut grijă. Nu m-a pozat nimeni!
– Așa e, întări Bode.
– Vezi?
– De data asta te-a filmat.
– Nu se poate!
– Ba da, clipul e public și destul de popular, aș zice.
– Imposibil, consiliera care era de față m-a asigurat că sînt sigur în cameră!
– Și cameramanul?
– Și el! Uite, vezi, am doi martori care-mi susțin declarațiile! Anulează amenda acum sau te distrug la proces!
– Și poate găsim și niște experți care să ateste că i-au adăugat vocea în Photoshop, interveni doct ministrul Cîmpeanu.
– Eventual, te și smiorcăi puțin că te atacă presă în haită pentru că n-ai vrut s-o mai plătești. Oamenii abia așteaptă să cadă în cur de compasiune pentru o așa-zisă victimă.
– Foarte bună ideea, dar povestea asta nu m-ar face să par victimă sau un calic care mai e și fraier pe deasupra? întrebă Voiculescu nesigur.
– Vlăduț, partea cu fraierul ai lămurit-o singur de două ori, îl bătu Barna prietenește pe umăr. Eu zic că dacă tu rămîi de papagal, dar putem promova ideea că presa care ne critică e cumpărată și aservită, asta devine un cost acceptabil.
– Umanitatea ta de contabil de corporație ne-a adus nouă popularitatea! Și, apropo, cost acceptabil pentru ce anume? șuieră Voiculescu întărîtat.
– Pentru democrație, firește. N-am intrat noi în politică pentru că aspiram la stelele de pe epoleții democrației? Și nu sîntem gata să sacrificăm noi totul pentru binele democrației, oricum ar fi ea definită în cercurile noastre politice?
– Așa e, întări și Cîțu. Vlad, fii papagalul nostru! Românii trebuie să știe!
– Măi, dragă, scuză-mă că-ți întrerup acest discurs fulminant, dar nu ți se pare – strict ipotetic și te rog să nu crezi că vreau să te jignesc cumva –, nu ți se pare că expresia asta, „Românii trebuie să știe“, te face să suni ca un prostănac plin de ifose? Părerea mea, interveni fantoma lui Iliescu, tronînd deasupra lor ca un semn de bun augur.
– Ești cu vaca! șuieră furios Cîțu.
– Nu cu vaca, cu Văcăroiu! îl corectă Iliescu.