Vestea că un nebun cu pușcă bîntuie pădurile patriei și ciuruiește namile blănoase a făcut-o pe doamna Carmen să intre intempestiv în sala de ședințe și să-i confiște lui Klaus I hlamida imperială. Să fie bine, să nu fie confuzii.
De cealaltă parte a mesei, însă, mai mulți membri ai cabinetului se uitau vexați la Ciucă. Din clipa în care pajul adusese vestea că „Neamțul a răpus ursul cel mare!“, generalissimul striga „Vezi, fraiere, că nu e ca-n filme despre al doilea război mondial?“, făcea planuri îndrăznețe de invadare a Republicii Moldova pînă după Sculeni și, cireașa de pe tort, juca un soi de cazacioc politic românesc, cu picioarele în aer, dar curul lipit ca o ventuză de scaun.
Un led de entuziasm părea să se fi aprins și într-unul din ochii lui Klaus I. „Ăla care a mai fost de două ori în service și care mă face să-l confund cu televizorul pe întuneric“, gîndi doamna Carmen.
– Augustitate… îndrăzni Rareș Bogdan după ce i se explicase de mai multe ori confuzia, folosindu-se cravate și batiste colorate. Augustitate, să nu ne grăbim… Poate că nu e chiar așa cum am înțeles noi… Să analizăm pas cu pas.
– Ba să ne grăbim, Augustitate, că nu mai pupăm noi asemenea ocazie! Nu e acum momentul de pas cu pas! Lăsați-mă să vă pun șenile!
– Dar pricepe românește, omule, nu e o metaforă, e doar un jeg uman care a ucis un urs!
– Pardon, ăla e o secătură. Jeguri umane sînt aia care i-au permis s-o facă. Dar asta e mai puțin relevant: important e că acum, cu toată confuzia asta, avem oportunitatea să justificăm achiziționarea unui nou set de rachete, pe care să le amplasăm împotriva Chinei în teritoriile pe care le vom anexa! conchise belicos Ciucă.
– Care teritorii? De unde să le anexezi dacă Rusia e tot acolo? Și cine crezi că e atît de tîmpit încît să confunde ursul cu URSS-ul?
– În țara în care sfertodoxia e prima dintre religii, iar Olivia Steer e protectoarea de adevăr a antivaxxerilor? Într-adevăr, cine ar putea fi atît de tîmpit?
– Sînt ferm convinsă că vom găși o soluție optimă de-a irosi banii dacă ne implicăm și dăm 110%! interveni împăciuitoare Turcan. Dar, pînă atunci, ar trebui totuși să calmăm spiritele. Asemenea episoade riscă să le amintească supușilor noștri că ne-am luat țara înapoi doar ca s-o facem preș la picioarele neocolonialiștilor, adăugă ea, sincer mirată că era capabilă să pronunțe cuvinte atît de complicate.
– Așa este, românii trebuie să știe că nu este colonie! adăugă Cîțu, aranjîndu-și șuvița de intelectual.
– Bun, dar ce le spunem? întrebă Cîmpeanu.
– Să folosim o diversiune șireată, propuse Ciucă. Să le zicem că nu era urs, era ursoaică!
– Uau, super-idee, sigur îi vom șoca pînă la tăcere cu asta! strigă entuziasmat Cîțu.
– Sigur că da. E un reflex psihologic clasic să taci uluit cînd auzi o inepție de asemenea magnitudine, fu de acord Barna.
– Și, în plus, îi vom face să se simtă și vinovați că i-au presupus genul fără să-l/s-o întrebe, adăugă Turcan, bucuroasă că-și mai aduce aminte ceva din cursul de feminism care o ajutase să devină o femeie puternică și independentă în politica românească.
– Eu zic să recunoaștem cu toții că ursul a murit mormăind „Dulce ca mierea e glonțul patriei!“ pentru că s-a sacrificat conștient pentru binele obștei. Românii ar putea lua exemplu de la el. Să se sacrifice mai mult și să cîrîie mai puțin! enunță Klaus I.