Deși ecoul sunetului îngrozitor încă mai dăinuia în cristalele Swarovski din ochii rîsului cu fes pe-o ureche, miniștrii păreau să-și găsească ușor calmul. Poate să fi fost liniștea care se lăsa ușor peste amintirea înfricoșătoare. Poate să fi fost starea lor naturală de superficiali incapabili să urmărească un fenomen mai mult de cinci minute. Poate să fi fost chiar discursul motivațional al lui Ludovic II, care încă învăluia auditoriul într-o privire călăuzitoare…
„Hai să fim serioși, sigur nu e discursul. Dacă ăsta ar ieși cu lozinci pro-COVID ar muri virusul de scîrbă!“, mormăi amorașul cu halou pe cornițe ca pentru sine.
Dar tocmai atunci un strigăt și mai sinistru sfîșie aerul. „NU-ȚIIIIIIII“ șuieră prin văzduh ca o fiară stîrnită de pofta vînătorii și toți cei prezenți se cutremurară. Traian însuși, dîrdîind din urechi și lipindu-și temător fruntea de cureaua fostului vizir, șopti înfricoșat: „Scapă-mă, Șică! Nu mă lăsa să mă vadă așa!“.
– Așa, cum? bîigui șocat Ludovic II. Traiane, crede-mă, arăți foarte bine pentru un…mă rog, știi și tu ce ești de fapt, continuă el, pradă unui puseu de bună creștere. Speriat de asemenea simptome, Șică se întrebă în sinea sa dacă locul ăsta, unde avea să-și petreacă viața veșnică, nu avea să-l omoare.
– Nu e vorba cum arăt, e vorba ce nu mai am! sîsîi nervos capul lui Băsescu.
– Ce? întrebă Șică, pierdut cu totul.
– PANTALONI!!!!!
– Dar te-a văzut de atîtea ori fără pantaloni!
– Nu e vorba de pantaloni, e vorba de ce aveam în ei! continuă capul lui Băsescu, vizibil umilit.
– Traiane, și ăsta e înconjurat de păr…făcu Ludovic II un gest ambiguu. Poate dacă micșorăm puțin lumina nici nu se prinde, încercă el să-l încurajeze.
– Mă refeream la portofel, mîrîi nervos capul, dornic să zică una d-aia marinărească, de făcea scoicile să se înroșească. Văzu însă cum se clatină ușile să se deschidă, „NU-ȚIIIIIII!“ sfîșie din nou aerul, așa că, ploconit și mai rău în cataramă, se milogi: „Scapă-mă!“.
Surprins, Șică II luă capul și îl îndesă în buzunarul nădragilor, spre mirarea nimănui. „Ce fraier, chiar s-a chinuit să-l îndese! Și cică e politician! Ha! Șeful partidului nostru! Ha-ha! Pe ăsta l-ar duce de nas și un robot antipatic, capabil numai să stea în cur și să nu vorbească!“
Ușile se izbiră dramatic de perete și în încăpere intră Gollum, pardon, Cîțu, care tuna și fulgera la adresa amorașului cu haloul pe cornițe:
– NU ȚI SE PARE DE PORC SĂ NE PUI LA CAPĂTUL CU EFECT AL IMPOSTURII???