Ludovic II o privea pe Turcan cu mare neliniște. Cît timp el se întreținuse cu maieul lui Vela la un șpriț mic și cu una din șosete la o secărică, „dragă Ralu“ șușotise în taină cu membrii întregului cabinet. Dar ce anume, asta numai ei știau. Mă rog, mare parte din ei. Anisie, de exemplu, insistase să i se scrie în palmă și apoi își ștersese fruntea de emoție, lăsînd o dîră superbă.
– Mărite Șică, așa nu mai merge, deschise Turcan discuția. Sîntem cu toții de acord: trebuie să evadăm de aici!
– Ba eu nu sînt de acord, interveni Gollum, pardon, Cîțu. Îmi place aici! Aici am pleată!
– Florinele, și aici ai tot chica aia cu chelie ca și dincolo, răspunse Turcan nelămurită.
– Da, dar de cînd am fost osîndit să am păr în palmă, îmi pun mîna la ceafă și dau din pleată ca James Hetfield! insistă Cîțu.
Și numaidecît își repezi mîna blănoasă peste ceafă, în timp ce capul i se mișca ritmic în sus și-n jos, în ceea ce-și imagina el că era ritmul îndrăcit al celor de la Metallica.
– Florinele, insiști degeaba, chiar nu mai avem unde să te avansăm! încercă Turcan să-l calmeze.
– Și cum propuneți voi să ne întoarcem? schimbă Ludovic II vorba.
– Geaca lui Vela mi-a zis clar: prin spiritul liberalismului! îl lămuri Predoiu.
– Adică prin noi înșine? bîigui zăpăcit Șică II.
– Prin noi înșine n-am făcut decît să pierdem prostește alegerile! șuieră furioasă Turcan. Spiritul liberalismului trebuie invocat. Fiecare să fie gata și să-și rostească demn crezul!
Și, la un semn, întregul guvern își rotunji gura – cu excepția lui Cîțu, a cărui gură era deja de-o rotunjime încîntătoare – și, unul după altul, rostiră cuvintele tainice ale liberalismului:
– Guvernul Meu!
– Alegeri Anticipate!
– Licitații Pentru Binele Țării!
– A Fost Nevoie!
– Să Moară Oameni!
– PNL, PDL, Unite-n Mizerie!
Un fum gros îi învălui, fulgere și trăsnete sfîșiară văzduhul, un șuierat venind parcă de sus, din tărîmul Atotînselatului, perforă vuietul din jur și, cînd toate acestea se destrămară, cabinetul privi cu uimire spre cel invocat:
– Este o structură solidă, bîigui Vela.
– Este gri, culoare care denotă seriozitate, adăugă Anisie.
– Privit strict la nivel de suprafață, arată impunător, murmură Turcan.
– E demn și tăcut, dovadă de înțelepciune, filosofă Predoiu.
– E UN BOLOVAN, ÎN PULA MEA! strigă exasperat Ludovic II. Mut, anost și fără rost!