Vești proaste pentru românii care sperau la o bătrânețe liniștită. Raluca Turcan a anunțat că are de gând să mărească vârsta de pensionare până la cinci ani după moarte, pentru a acoperi deficitul de lucrători care există în prezent.
„Să fie clar, nici noi nu suntem absurzi“, a declarat ministra Muncii. „Românii nu vor lucra la nesfârșit, ci doar pentru o perioadă de cinci ani după ce au trecut în lumea celor drepți. La finalul acestei perioade, românii se pot bucura în liniște de pensie, așa cum merită orice lucrător care a trudit o viață întreagă, plus ceva pe lângă, pe lumea cealaltă.“
Turcan a atras atenția că măsura e în avantajul cetățenilor pe care îi vizează: „Să nu uităm că o vorbă populară spune că nu iei nimic cu tine pe lumea cealaltă. Cu alte cuvinte, odată ajunși dincolo, oamenii n-au nici un ban asupra lor și le-ar prinde bine să câștige un ban cinstit, rămânând în câmpul muncii“.
De cealaltă parte, românii sunt dezamăgiți că nici după moarte nu-i așteaptă odihna veșnică, ci tot muncă, timp de cinci ani. Ce-i drept, ei vor beneficia în continuare de concedii, în timpul cărora pot merge să bântuie peste tot pe unde le permite buzunarul.
