Dacă ești indispus din motive metafizice sau pur și simplu mahmur, dacă ai bea o bere și n-ai cu ce s-o cumperi, dacă te bîntuie agresiv gîndul sinuciderii, te scoți cu o pagină, două din Bukowski. Tipul care îndrăznea să scrie tot ceea ce îți trece și ție prin cap, dar n-ai spune nici dacă ai ajunge pe o insulă pustie, e cea mai palpabilă dintre dovezile că talentul nu stă să-și aleagă recipientele și că îngerul scrisului se oploșește și în persoane al căror singur merit cunoscut în viață e uriașa lor rezistență la băutură.
Scandalagiu săritor la bătaie cînd o ia pe ulei și nesimțit cît cuprinde, Bukowski îl flegmează în public pe Shakespeare, fiindcă nu-i place cum scrie, și dacă-i spui că e prea de tot, te anunță că, de fapt, nu-l înghite nici pe Tolstoi. Și totuși, un asemenea dobitoc nerușinat are darul de a transforma orice rahat într-o povestire și simte că-i revine cheful de viață atunci cînd se apucă să scrie despre toate chestiile care n-ai vrea să ți se întîmple.
Cele mai bune cărți ale lui B. sînt ticluite la mașină, în perioada cînd trăgea targa pe uscat, făcea beții crunte cu boschetari și cu prostituate drogate, iar dacă-i aranja careva, milos, vreo întîlnire cu cititorii sau un interviu televizat în direct avea grijă să se îmbete mai întîi, ca să scape de mahmureală, dar și ca să-și dea drumul la gură.
Cînd și-a consolidat reputația de clovn alcoolic și scandalagiu, iar treaba asta a început să-i aducă mai mulți bani decît putea risipi, Bukowski a renunțat la mașina de scris pentru un MacIntosh și s-a îmburghezit. Ori mai degrabă și-a cumpărat Mac-ul fiindcă se îmburghezise. A urmat un curs ca să se descurce cu computerul. Dar cum computerul i se strica des, pesemne că n-a ținut minte mare lucru din lecțiile acelea. S-a însurat a doua oară, după ce de mult prima lui nevastă își luase lumea-n cap.
Căpitanul e dus cu pluta e din perioada lui burgheză; un jurnal, în cea mai mare parte nocturn, dacă orele pe care le notează el la începutul fiecărei însemnări or fi cele adevărate. La drept vorbind, cam toate cărțile lui au ceva de jurnal zilnic, chiar și cele în care B. se metamorfozează de sanchi în Henry Chinaski, personajul lui itinerant care pare chiar mai Bukowski decît autorul său, fiindcă e mai slobod la gură. O probă, poate, că în pofida faimei sale că se certa cu toți, B. avea grijă să nu se strice chiar cu toată lumea. Curge mai puțin sînge în cartea asta, dormitul în rigolă sau printre tomberoane și șobolani a rămas undeva în urmă – ce vremuri! –, iar cuvintele care se repetă cel mai des aici sînt „scrisul“, „moartea“, „berea“ și „sinuciderea“. Plus „bătrînețea“ cu toate sinonimele sale din langajul boschetarilor.
În locul barurilor ieftine, îmburghezitul B. frecventează un hipodrom unde și cîștigă la pariuri. Dar nu cîștigul contează! – exclamă el, fiindcă banii sînt o problemă – și cînd îi ai, și cînd nu. La curse se simte mai viu – ca demult prin cîrciumi sau alături de vreo prostituată căreia nu-i știa sau îi uita numele. Altfel, exclamațiile, în special „futu-i!“, s-au rărit. În Căpitanul…, B. își dă cu părerea des despre scris; singurul lucru, după el, pentru care merită să trăiești și tot singurul pentru care chiar merită să mori. Îi place în continuare Dostoievski și are cîțiva scriitori americani din underground pe care-i ține la mare cinste. În rest, toate îi put, începînd de la sine însuși, care-și datorează, crede el, miraculoasa supraviețuire după ce-a împlinit 40 de ani faptului că n-a fost un consumator statornic de tării, ci de vin și de bere. Așa că dacă ești într-o zi proastă, încearcă un tratament cu Bukowski.
Charles Bukowski, Căpitanul e dus cu pluta și marinarii au fugit cu pluta, traducere de Cristian Neagoe, Editura Polirom, 2022.