O nouă pandemie se arată la orizont, după ce, săptămâna trecută, un bărbat din București care se afla în vilegiatură la Băile Tușnad a fost testat pozitiv cu virusul Har-Cov-2. Pacientul zero susține că nu știe sigur de unde s-a infectat, însă are o bănuială. El susține că, plimbându-se de unul singur prin pădure, s-a întâlnit cu un urs de prin părțile locului, cu care a dat mâna mai mult pentru a nu-l ofensa. „Ursul și-a văzut apoi de treaba lui, însă eu, fără să-mi dau seama, m-am scărpinat la ochi cu mâna pe care tocmai o folosisem ca să dau noroc cu ursul“, a explicat pacientul, de pe patul de spital.
În acest moment, turistul se află în stare stabilă, deși are o poftă de mâncare ieșită din comun. El cere încontinuu miere, fructe de pădure, semințe, rădăcini și muguri de arbori, deși nu refuză nici animalele mici sau resturile menajere adunate de prin pubele. Medicii spun că pacientul e într-o ușoară letargie care poate fi pusă pe seama hibernării, normală la urși în această perioadă a anului. Pronosticul e mai bun decât la început, când pacientul anunța insistent că moare.
Amintim că virusul Har-Cov-2 este foarte răspândit printre urșii din zona Covasna și Harghita. În urma contactului dintre urs și om, el poate trece la om, dacă mai are la cine.
