Într-o discuție recentă, cineva povestea despre un adolescent (trăitor în străinătate) care își făcea griji și era extrem de anxios (generația Z, nu e de mirare) pentru o întîlnire cu o fată, în care mirosea a primă experiență sexuală. Măi, cititori bărbați, nu mai faceți zîmbre. Ce, nu vi s-a uscat gura, nu v-ați… pe voi la prima întîlnire de acest gen, la care ați visat, cu mîna pe inimă? Ba da, hai s-o lăsăm moartă, mai ales dacă ați sărit de 60 de ani!
Însă el nu avea emoții pentru sexul propriu-zis, ci pentru urmări. Nu, nu era vorba de prezervativ, că avea vreo duzină prin buzunare. Era îngrijorat de moarte de urmările legale și sociale. Cum să dovedească ulterior că sexul a fost consimțit? Să se ducă la notar cu fata, să dea o declarație? Să semneze vreun act? Dacă fata îl reclamă ulterior pentru viol? Cum își va dovedi nevinovăția? Cum va mai ieși în lume? Cum va mai intra în clasă? În disperare de cauză, s-a decis ca el și iubita lui să facă fiecare niște video selfie în pielea goală, în care fiecare să declare că sexul e / a fost consimțit. Inatacabil, nu?
Am rîs, dar n-a fost rîsul meu. Da, știu că sînt violuri cu duiumul. Știu că sînt abuzuri. Și denunțuri, gîrlă. Nu demult a circulat în social media poveste unei „victime“ care se plîngea public că a fost abuzată de un bărbat cu care mersese acasă și cu care a avut – cum altfel? – relații sexuale „nepotrivite“. Nu vă gîndiți la prostii. Nepotrivite în sensul că amîndoi erau chercheliți, dar încă nu se știe care dintre ei mai tare.
Ce a urmat e ușor de înțeles. Bărbatul și-a pus cenușă-n cap, și-a pierdut job-ul, a fost pus la stîlpul infamiei. Poate că merita? Nu știu. Ce e, însă, de domeniul patologiei umoristice e cum se poate transforma, conform modei, un act sexual consimțit, între doi oameni maturi, într-un cap de acuzare. Sexualitatea e, poate, ultimul teritoriu sălbatic. Nu te pui cu poftele omului, mai ales cînd nu e agresiune, presiune, șantaj. Păi, sînt agresiuni? Duium. Însă imensa majoritatea a actelor sexuale se petrec într-o veselie și într-o nerușinare naturală care are, încă, farmecul discret al participării și plăcerii.
E ciudat ca tocmai excepțiile să fie baza legislativă și sursa de nevroze ale generației Z, să genereze singurătate & ipsațiune (dacă nu știți ce e aia, căutați pe net). De altfel, tot mai multe statistici indică creșterea numărului de asexuali, creștere însoțită de dezamăgire și de un sentiment de neputință. Neputință la 20 de ani? Păi, dacă mai stăm puțin în bărcuța reglementărilor, va trebui să chemăm la fiecare acuplare martori, avocați, medici legiști și pompieri. Psihologii vor îmbărbăta și înfemeia cuplurile șovăitoare. Dacă va mai avea cineva chef să intre în ring.