În buricul Bucureștilor, acolo unde, convențional, a fost stabilit Kilometrul 0 al Capitalei,
adică în Piața Sfântu Gheorghe, apăruse, de ceva vreme, o pictură murală. Părerile, desigur, sunt împărțite. Unii o numesc artă, alții spun că era o porcărie din toate punctele de vedere. „Era”, pentru că, după nici trei săptămâni de la terminarea lucrării, aceasta a fost acoperită cu un strat de vopsea, chiar de către autori.
Cum s-a ajuns, însă, aici? Destul de simplu. Pictura realizată de Obie Platon, Irlo și Kero, adică NOM Crew, era o reinterpretare din zilele noastre a legendei Sfântului Gheorghe, cel care a omorât balaurul. Nu ne vom pronunța aici asupra valorii artistice a picturii. Sunt prea mulți care o fac decretând fără drept de apel că era o porcărie, încât ar fi o luptă inegală și inutilă. În definitiv, arta e o chestie de interpretare personală, de educație și de gust.
Cum clădirea al cărei calcan a fost pictat de către cei trei artiști se află în apropierea Bisericii Sfântul Gheorghe Nou, primii care au protestat după apariția picturii au fost membrii Consiliului Parohial al bisericii. Chipurile, pictura nu era doar urâtă, dar mai era și necanonică, nerespectând realitatea. Consiliul Parohial a discutat cu preotul paroh, Emilian Nedelea Cărămizaru, iar de aici poveștile devin încurcate. Oficial, Biserica Ortodoxă Română n-a intervenit nici pe lângă proprietar și nici pe lângă autorități pentru a cere ștergerea picturii. Și nici Consiliul Parohial al bisericii Sfântul Gheorghe Nou nu a lăsat urme în intervențiile pe care le-a făcut. Oamenii s-au dus să discute cu proprietarul clădirii, un olandez, în calitate de cetățeni și credincioși. Iar olandezului i-au explicat, amiabil, că-l ia mama naibii dacă nu face ceva cu pictura aia care le lezează lor sentimentele profund ortodoxe. Până să se ajungă la Primărie cu reclamarea picturii murale, realizată pe o clădire din centrul istoric al Bucureștiului, deci zonă protejată, lucrurile s-au rezolvat la mica înțelegere. Pe de-o parte, un proprietar care nu vrea să se pună rău cu vecinii, pentru ca aceștia să nu-l umple de plângeri și sesizări în urma cărora autoritățile și-ar băga prea mult nasul prin Coffee Shop-ul lui de la parter. Pe de altă parte, un Consiliu Parohial care acționează neoficial prin membrii săi, amenințând cu Primăria și Inspecția de Stat în Construcții. Și, uite-așa, sâmbătă, 9 mai, pictura a fost ștearsă, cenzurată total, mânuitorii trafaletului fiind chiar artiștii care o realizaseră.
Fericit că enoriașii săi nu vor mai vedea „oroarea” necanonică
atunci când vor veni duminică la slujbă, parohul Cărămizaru s-a șters pe mâni printr-un comunicat, spunând că biserica nu cenzurează arta, dar are dreptul la opinie. Da, și artiștii au dreptul să se exprime cum vor ei, dar s-o facă la ei în casă, într-o expoziție sau în alte spații închise, nu pe lângă preafrumoasa sa biserică. Biserică în care sălășluiesc mai multe moaște – cum altfel? – făcătoare de minuni. Pe enoriașii părintelui Cărămizaru îi deranjează picturile murale, dar nu-i deranjează faptul că mâinii Sfântului Nicolae i se atribuie proprietăți miraculoase. Conform părintelui anterior amintit, moaștele Sfântului Nicolae ar fi vindecat de cancer o femeie, în 2010. Asta da, e ceva frumos și, mai cu seamă, credibil. Oasele mumificate, în secolul XXI, încă mai atrag creduli, iar pe acești creduli nu trebuie să-i alungi departe de biserică și de cutia milei cu picturi necanonice.
Pe lângă Consiliul Parohial al Bisericii Sfântu Gheorghe Nou, un factor de presiune asupra olandezului proprietar de clădire a fost și un personaj pe care am putea să-l numim exotic. Grațiela Bârlă, căci despre ea e vorba, s-a prezentat fie ca avocată a unei asociații de locatari din zonă, fie ca reprezentantă a acestora. Doamna Bârlă a fost cea care a explicat starea legală a picturii și a introdus în poveste aspectele legate de autorizație, clădiri protejate și altele de același gen. Culmea e că Grațiela Bârlă, pe lângă candidată la președinția României în 2000 și Mare Maestru al Marelui Ordin Feminin din România, este președinta Fundației Reporter, al cărei principal scop este promovarea și păstrarea identității culturale în România și în lume. Ciudată promovare a culturii prin cenzurarea trafaletistică a unei picturi. Cât despre apartenența doamnei Bârlă la masonerie, avem de-a face cu o dublă glumă proastă, pentru că masoneria înseamnă în primul rând toleranță, nu cenzură. Iar în al doilea rând, masoneria feminină este, tradițional, o glumă proastă în sine.
Una peste alta, deși nu o recunoaște,
așa cum nu ar recunoaște oficial nici intervențiile pe care le face pe la televiziuni pentru suprimarea unor emisiuni deranjante, Biserica Ortodoxă a mai dat un exemplu de înapoiere, determinând cenzurarea unei picturi ce nu-i era pe plac. Asta, în mijlocul Bucureștiului, capitală a unui stat laic european. La doi pași de pictura cu pricina, fațadele clădirilor vechi stau să cadă, săpate la temelie de râurile de pișat depuse acolo zeci de ani de către cerșetori, bețivi, curve și peștii lor. Cu siguranță, asta nu-i deranjează pe locatarii ultraortodocși din zonă, pentru că n-au avut, nici ca membri ai Consiliului Parohial și nici ca cetățeni, nici o inițiativă prin care să rezolve problema.
În 1992, în lunea Paștelui, mergeam cu speranță spre Biserica Sfântu Gheorghe Nou, din al cărei pridvor Regele s-a adresat unei imense mulțimi de români, după zeci de ani de exil. Pentru mine, biserica respectivă va rămâne mereu legată de acel moment, în care, văzând milionul de oameni de pe străzile Bucureștiului, am crezut că mai avem vreo șansă. De sâmbătă, însă, de fiecare dată când voi trece pe lângă acea biserică îmi voi aminti că, până când nu vom scăpa de habotnici degrabă vărsători de cenzură, șansele noastre sunt mici. Foarte mici.