În ziua de astăzi, luni, Euro 2016 ni se pare cam ca Europa. Rafinată, dar mai obosită. Își (re)confirmă statutul de leagăn și laborator al civilizației fotbalistice – un strălucit proiect al minților și picioarelor omenești. Acum, e parcă prea prudentă, n-am zice că neapărat temătoare.
Dacă tragi linia (fie și cu spray, ca arbitrii), constați că, în faza grupelor, au predominat scorurile mici, la limită. Interesant, majoritatea reprezentativelor non-UE au părăsit competiția. Rușii, ucrainenii, ciomăgarii turci și vitejii albanezi s-au întors acasă. Pe lîngă ei, și noi, europenii lu’ pește prăjit și ai lu’ Tata Puiu fript. Altfel, s-a remarcat, n-a fost Brexit. Echipele britanice au promovat in corpore. Vor zice “Go home!” Anglia și Țara Galilor doar în fazele mai avansate ale turneului.
În rest, practic nici o surpriză majoră. Toate marile puteri fotbalistice au mers înainte, fără să forțeze prea tare. D-aia iubim Europa, tăticule! Rămîne o oază de stabilitate și predictibilitate. Mai nasol pentru ei, granzii din fotbal, este că, din neatenție, s-au înghesuit toți pe aceeași jumătate de tablou. Se vor măcelări între dînșii, pînă cînd, în finală, Germania se va întîlni iarăși cu Polonia. Va fi un meci la fel de fără faze ca și ăla din grupe.
Este unul, Fukuyama, mare șmecher pe la universitățile americane, care, acum douăzeci de ani, cînd se credea că binomul democrație-capitalism ar fi indestructibil, a scris o carte – Sfîrșitul istoriei. Zicea acolo (simplificăm ca la balamuc) că va urma doar dulcea, confortabila plictiseală din amurgul vremurilor. Va fi o lume plăcută, tulburată numai de niște conflicte locale, greu previzibile. Ei bine, după două decenii, Euro 2016 îl confirmă pe acest, sanchi, profet. Avurăm parte doar de cîteva turbulențe individuale și geniale: golul lui Payet din meciul cu noi, călcîiul lui Ronaldo cu ungurii, foarfeca lui Shaqiri cu polonezii. Însă, per total, echipele joacă atît de frumos și de corect încît ți-e greu să mai sesizezi diferențele. Studiu de caz: Croația-Portugalia (0-1), bune amîndouă, unde primul șut pe poartă a fost în minutul 117. Cîteva minute mai lipseau, stimați tacticieni, și ar fi fost meciul perfect.
Surpriza campionatului? Nu s-a arătat. Vedeta turneului? N-a ieșit la rampă, pînă acum. La noi, pe continentul Euro 2016, valorile rămîn stabile, dar lipsite de strălucire. După gustul nostru, ar fi picat bine ceva mai mult zvîc, ceva mai multă inovație. Va fi, sperăm, peste patru ani, cînd găzduim grupe și optimi la noi, în România.
Hai, că mai aprofundăm temele lansate. V-am pupat! Și, deși am fost răutăcioși, nu uitați: iubiți Euro și Europa, că nicăieri nu se joacă mai bine ca acasă!